Rodire

Oricât de mare-i în câmpie
copacul verde şi frunzos,
Oricâte vânturi îl adie,
Nu are nici o măreţie,
Doar în rodire-i maiestuos.

Oricât trudiţi la umbra lui
se-adună să se simtă bine,
Veni-va timpul să îi spui
la fel ca şi smochinului :
" În veac să nu dea rod în tine ! "

Stă un înscris pe înfrunzire,
Da, o menire i-a fost dată,
Să crească prin înmugurire,
Către eterna împlinire -
" Rodirea binecuvântată. "

Numai spre rod stau aplecate,
Supuse, crengile în jos,
Cu fructe binecuvântate,
În vremuri de-austeritate,
Ori lepădare de Cristos.

Numai prin rod îşi dă savoarea
spre cei flămânzi din jur, tot pomul,
Numai prin rod îşi dă valoarea
credincioşiei, comfirmarea
salvării - păcătosul, omul.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Ca-n vremurile Palestinii
de ieri, pun vorbele-n poem.
Stau plini de frunze toţi smochinii,
Unii n-au rod precum creştinii
ce vor rămâne sub blestem.

După Isus mergea norodul
prin văile de sub finici,
Domnul flămând căutase rodul
într-un smochin. Urmă prohodul
blestemului : " Hei ucenici ! "

Nu vă miraţi de-a lui uscare
c-a fost rapidă, dintr-o dată,
Poate să ştie fiecare,
Oricâte frunze pomul are,
Frunza nu-i roadă - niciodată.

Vine prin vremi spre voi sentinţa,
- Cei care nu rodiţi nimic -
Să ştiţi, uscarea-i necredinţa,
Vă va secătui fiinţa,
Doar pleavă fără bob în spic.

Dacă doreşti să n-ai regretul
unei vieţi şterse, vieţi uscate,
Lasă-mă să-ţi fiu interpretul,
Doar roadele deţin secretul
vieţii binecuvântate.

Stă un blestem în nerodire,
Întotdeauna-a fost aşa.
Vină-ţi creştinule în fire !
Isus Cristos vrea cu iubire
să ia un rod; Îl poţi tu da ?

Frunzişul fără rod e plagă,
Soiul prin rod se dovedeşte,
Fie-ţi rodire viaţa-ntreagă,
Dă creştinismului tău vlagă,
Doar prin rodire se trăieşte .

Cornel Stelian Popa
- Castellon de la plana -