Peisaj de Iarnă
Cad fulgii albi, agale-n jos
Când îşi mişcă norii ciurul,
În zbor sublim şi maiestos
Arătându-şi clar, conturul.
Venind în calea lor, zglobii
Ca fluturaşi mii, în bucurie,
S-aşează-n straturi argintii
Peste pământ ca o mantie.
O, Doamne, cum ai rânduit
În planul Marii-Nţelepciuni,
Chiar timpul Iernii de dorit
Să fie,-mbrăcată-n minuni!
Ce frumos, e-al ei veşmânt!
Ce-aşa splendid s-a aşezat,
Pe pomii goi, peste pământ
Şi totu-n alb, ea a-mbrăcat!
Cum ca de roade-ncărcate,
Se-apleacă fragilele ramuri
Spre pământ, sub greutate,
Reflectându-se în geamuri.
Sub albul viu, cel mai curat
Prin aer fulgii mari se-alint,
Şi când priveşti, e minunat!
Îţi pare totul, că-i de-argint.
Prin multele minuni create
Ce te încântă când priveşti,
Ajută-ne, Doamne în toate,
Să vedem ce puternic eşti!
Să-Ţi vedem faima în tăria
Prin multe legi, în cârmuire,
Ce ne vorbesc de măiestria
Că-s puse sub desăvârşire.
Flavius Laurian Duverna
26 Ianuarie, 2005, Stia- Arezzo, Italy.