PĂSTRAŢI-VĂ CREDINŢA...
Păstraţi-vă credinţa şi pe nimic n-o daţi
E scump mărgăritar primit ca dar de Sus
Cu ea sunteţi amici cu Regele Isus
V-alină când sunteţi de grijuri invadaţi.
Păstraţi-vă credinţa cu trudă dobândită
Vă este pe cărare prietenul fidel
V-ajută să călătoriţi cu spor spre ţel
Şi vă-ntăreşte când inima-i zdrobită...
In noaptea-nsingurării vă luminează calea
Să fiţi în stare să ieşiţi la loc deschis
Vă-nflăcărează dorul spre zori de Paradis
Şi uscă lacrimi când vă copleşeşte jalea.
Credinţa dă aripi în mersul către stele
Şi ne dezvăluie din tainele cereşti
Cu ea în orice încercare biruieşti
Ea uşurează şi oftat şi sarcini grele...
Ne conectează sufletul cu Domnul învierii
Făcându-ne părtaşi la Harul înfinit
Părtaşi la lucru pe ogor desţelenit
Moştenitori pe veci ai jertfei şi-a-nfierii
Păstraţi-vă credinţa şi pe nimic n-o daţi
E scump mărgăritar primit ca dar de Sus
O, de-o trăiţi nu veţi gusta apus!!
Ci cu splendori divine fi-veţi săturaţi.
Ian,2006