NU MĂ LĂSA
Ps. 119.91
„După legile Tale stă în picioare totul astăzi,
căci toate lucrurile îţi sunt supuse."
Nu mă lăsa, să merg fără pricepere, haihui,
Ca cel fără de rost, copil al nimănui.
După legile Tale, mi-ai dat ibăvirea,
Prin dragostea Ta, am primit mântuirea.
M-ai infiat prin jertfă, Domnul meu
Şi m-ai numit copil de Dumnezeu.
Sprijineşte-mă Isus, după a Ta făgăduinţă,
Pune-n mine statornicie, măreşte a mea credinţă.
Iubirea Ta a încolţit o nouă viaţă-n mine,
Cuvântul este seva, ce sufletul mi-l ţine.
Dragostea Ta, embrionul naşterii din nou,
M-a învăţat să desluşesc, binele de rău.
Să privesc cu ochii minţii cerul luminos,
Să-mi doresc s-ajung în ceru-Ti glorios.
Şi raza-Ţi de lumină calea Ta mi-arată,
Spre o împărăţie atât de minunată!
Învaţă-mă să Te cunosc bine, să am pricepere,
Să n-ajung rătăcită sau să plâng în durere.
Să pot urca tot mai sus treptele credinţei,
Să nu m-abat nicicând din calea pocăinţei.
Mă-ndoi ades ca trestia când bate vântul,
Să nu mă rupă, strâng la piept Cuvântul.
Mă cufund adânc în slova din Scriptură,
Căci numai Legea Ta, îmi dă învăţătură.
Te rog din toată inima mea, Ai milă!
Ascultă-mi ruga ce Ţi-o înalţ, umilă.
Călăuzeşte-mă să n-ajung pe căi străine,
Nu mă lăsa! Ţine-mă Isuse, lângă Tine.
Luminează-mi mintea, înţelepţeşte-mă!
Să nu ajung vreodată, să fiu o anatemă.
Ştiu Doamne, că Tu eşti un vegheator
Şi Te-ngrijeşti neobosit de al Tău popor.
Prin Legea Ta şi azi stă totul în picioare,
Ai putere asupra morţii şi peste orice suflare.
Căci toate lucrurile îţi sunt veşnic supuse,
Prin Harul Tău a fost găsit, ce se pierduse.
Dreptatea Ta a fost şi e dreptate veşnică,
Iar Legea Ta e Adevărul, care mă ridică.
Cu săgeţile ascuţite, mă cureţi de ce-i rău,
Mă-mbraci în neprihănire, prin Harul Tău.
Mă călăuzeşti pe drumul ce mă duce în sus
Luminezi, Făclie vie, drumul nepătruns.
Reverşi prin Harul Tău iubire nepreţuită.
Nu mă lăsa vreodată Isus, s-ajung o ratacită!
Sprijineşte-mă tare, cu puternicu-Ţi braţ,
Să beau din izvorul iubirii, cu mult nesaţ.
Lumina Ta Sfântă, să-mi fie călăuză pe drum,
Întreaga-mi fiinţa azi, Ţie, pe veci o supun!
Amin