MAMA CEA ADEVĂRATĂ
Se ridică o dorinţă şi în taină doru-ntreabă
Care-I taina întregită despre mama adevarată
Ce-nţeles are cuvantul ce pe buze toţi îl poartă
Chiar şi pruncul de pe braţe îngână cuvântul mamă.
De-abia venit în lume când începe să vorbească
Nu ştie pe nimeni altul decât chipul cel de mamă
Mii de mâini de s-ar întinde să îl salte sus pe braţe
Pânsul lui nu se alină doar la mama adevărată.
Fie mamă-mbâtrânită, fie urâtă, fie arsă
Pentru el nu este-n lume altă mamă mai frumoasă.
Mii de mâini de s-ar întinde ca să-l mângâie pe faţă
Nu e nici o mână-n lume cum e mâna cea de mamă.
Pentru ce te-ntrebi acum prea iubite ascultător
Nu îşi lasă pruncul mama şi-o cunoaşte dintre toate
I-a simţit mâna d emamă şi şi-a întipărit-o-n minte
Chipul e ice nopţi de-a rândul l-a veghiat cu ginăşie.
Vie mame cu grămada să îl ia în braţul lor
Plânsul lui nu se alină, nu cunoaşte mâna lor.
Dar veţi spune mii de mame se găsesc în lumea toată
Însă cum poţi şti dintre acestea care-i mama adevărată?
Să aduc aş vrea în faţă doar o mică întâmplare
Care-ar pune în gândire în parte pe fiecare.
S-a-ntâmplat ca într-o casă tata a trecut din viaţă
Lăsând cinci copii orfani şi o mamă-ndurerată.
Greu le câştigă sărmana hrana-n fiecare zi
Dar în dragostea-i fierbinte nicicând nu a obosit.
Greutăţile-ntâlnite le-nfruntă cu bărbăţie
Căci în inima de mama era un fior fierbinte.
Însă lipsurile care zi de zi erau mai multe
A-nceput s-o copleşească, mintea-ntruna să-I frământe.
Greul îl văzură şi alţii, şi-ntr-o zi veni să-i spună
Vreau să tea jut cu ceva îi zise o vecină.
Dă-mi fetiţa cea mai mică s-o-nfiez să fie a mea
E mică nut e cunoaşte şi-n curând te va uita.
Ai destul pe ceilalti patru nu mai sta la îndoială
Am s-o îngrijesc mai bine ca o mamă adevărată.
Tot ce am îi dau fetiţiei, tu vei fi mai liniştită
Căci din zi în zi vedea-vei fata ta mai fericită
Doar îţi cer un singur lucru să nu îi spui niciodată
Căci tu eşti a ei mamă bună, iar la mine e-nfiată.
Greu putu să se decidă să-I dea fetiţa din braţe
Însă lipsurile multe o făcu să hotărască.
Vecina şi lua fetiţa zicându-I fi pe pace
Căci fetiţa ta de-acuma va trăi-n belşug de toate
Într-o z ice se întâmplă mama văduvă rămasă
Aude plângând pe stradă pe fetiţa înfată.
Repede ieşi afară, o ridică sus pe braţe
Ce s-a întâmplat cu tine, o mângâie şi o întreabă.
"Am căzut", strigă fetită căci am alergat pe stradă
Şi-am venit să-I spun la mama, dar mama nu-I acasă.
Atunci o luă pe braţe şi o mângâie pe frunte
Şi fetiţa deodată se opreşte, nu mai plânge.
O priveşte lung în faţă, şî apoi o-ntreabă-ndată
Nu ştiu ce se întâmplă cu mine ce-s cu a matale braţe
Niciodată până acum cât am stat la mama-n braţe
Nu m-am simţit fericită ca acuma niciodată.
Spune-mi vecină secretul să i-l spun şi eu la mama
Cum trebuie să-I fie mâna când îşi ia fetiţa-n braţe.
Nu putu să-I dea răspunsul numai ochii-I lărcrămară
Eu nu sunt numai vecină, eu sunt mama adevărată.
Inima în min’ tresaltă la acest cuvânt de mamă
Şi aş vrea să spun din toate care-I mama adevărată.
Ridicaţi-vă privirea, iată-o mână-nsângerată
Iată un braţ străpuns de cuie , iată o mamă adevărată.
Pe Golgota în piroane iată-un corp bătut de bice
Iată o frunte-nsângerată pentru mine, pentru tine.
Spini adânc înfipţi în frunte nasc şuvoaiele de sânge
Gura arsă de durere, ochii parcă-ncep a plânge
Între doi tâlhari se zvate în chinuri îngrozitoare
Iată mama adevărată atârnată în piroane.
Spune care-ţi este vina trecătorii îl întreabă
De-ai ajuns să rabzi pe cruce moartea cea mai blestemată.
Dar nu poate da răspunsul, numai capul şi-l apleacă
Şi-n suspin se-aude o şoaptă eu sunt mama adevărată.
Am venit să-mi strâng copii, pruncii să-I ridic pe braţe
Orbilor să dau vedere, morţilor să dau viaţă.
Cerule să iei aminte, pâmântule stai ca mărturie
De ai mai văzut vreodată o iubire-aşa fierbinte,
Şi s-ar stropi fierbinţi de lacrimi pe ţărâna blestemată
Căci pe-aceasta mamă sfântă mulţi nu vor s-o recunoască.
Spuneţi voi ce staţi de faţă şi-aţi simţit mâna de mamă
Mai există o fericire ca aceasta în viaţă.
Spune-mi tu căzut pe drumuri de care la nimeni nu-I pasă
Ce-ai simţit când mâna mamei îndreptatu-s-a spre tine.
Spune-mi tu ce fără milă ai ajuns rănit cumplit
Ce-ai simţit când mâna mamei te-a legat, te-a izbăvit.
Tu lovitule de soartă ce-ai ajuns fără speranţă
Ce-ai simţit când mâna maei apărutu-ţi-a în faţă?
Tu bolnav în lumea asta fără leac de vindecare
Ce-ai simţit când mâna mamei turna leac de alinare.
Cei legaţi cu lanţuri grele câţi cu lanţ încătuşaţi
Au văzut această mână când le-au rupt, le-au dezlegat.
Toţi cei izvăviiţi de greuri toţi cei scoşi de sub povară
Strigă plini de bucurie c-au simţit mâna de mamă
Eu atât dar vă POT SPUNE Şi voi spune viaţa toată
Pentu mine nu există altă mână, altă mamă.
Cum s-a aplecat spre mine nu voi uita nciodată
Şi mi-a spus cu bucurie eu sunt mama adevărată.
De aceea fac chemarea în auzul orişicui
Veniţi tineri, veniţi vârstnici, veniţi astăzi la Isus.
Veniţi voi răniţi bolnavim veniţi voi de ani albiţi
Şi vedeţi ce fericire în braţele Lui găsiţi.
Veniţi şi vedeţi minunea trâmbiţată-n lumea toată
Mama noastră are mâna străpunsă şi-nsângerată.
Dacă stai la îndoială despre adevărata mână
Punţi-o la-ncercare cereţi-o de sus vină.
Tu bolnav ce în durere numărat-ai nopţi şi zile
Astăzi mâna-nsângerată se întinde către tine.
Şi ca semn pe toată viaţa că e mâna adevărata
El îţi vindecă durerea şî ranele ţi le leagă.
Tu ce-ai şchiopătat pe drumuri şi-ai ajuns în necredinţă
Azi îţi face mersul liber semn de mare biruinţă.
Tu lovitule de soartă ce-ai căzut în disperare
Şi ai zis că pentru tine nu mai este uşurare.
Da şi pentru tine se întinde mâna cea însângerată
Isus spuen: Îndrăzneşte, Eu sunt mam adevărată!
Ce-am născut în chinuri grele şi ce am purtat pe braţe
Pân la ultimul voi creşte şi am să le dau viaţă.
Voi coii din lumea întreagă ascultaţi glasul de mamă
Nu v-adăpostiţi sub umbră, nu căutaţi o altă mamă.
N-alergaţi şi nu vă duceţi la cea vitregă, nu-i pasă
Că v-ameninţă cu moartea că nu ea v-a dat viaţă.
Mii de mâini de s-ar întinde mii de glasuri de vă chiamă
Fiţi ca pruncul ce cunoaşte pe mama adevărată.