La Cumpăna dintre Milenii
La cumpăna dintre milenii
În mersul vieţii m-am oprit,
S-adun în clipe de vecernii
Momente dragi ce am trăit.
Să strâng în suflet un şirag
De perle scumpe şi curate,
Şi-ntre milenii, peste prag,
Să-mi fie pietre nestemate.
Să mai trăiesc cu nostalgie
Dintre frumoasele amintiri,
Zile prea sfinte, în bucurie
Ce-am cunoscut în înfrăţiri.
Căci printr-a furiei furtună
Supuşi fiind la-ameninţări,
Ne adunam toţi împreună
Cu dragoste din depărtări.
Atunci, Domnul era un loc
De adăpost în timpuri grele,
Şi-n toată proba cea de foc
Trecut-am cu El, peste ele.
Si dragostea era fierbinte
La întâlnirea dup-o vreme,
Şi melodii de imnuri sfinte
Se înălţau peste probleme.
Şi-L lăudam pe Dumnezeu,
Şi ne rugam, prin credinţă,
Ca să ne poarte tot mereu
În caru-I Sfânt, de biruinţă.
Pe treptele scării-am urcat
Pe calea sfânta tot mai sus,
De era greu, n-am disperat
Şi am mers ’nainte, cu Isus.
El adăpost, în grea furtună
Cu toată forţa asupritoare,
Şi umbrar contra caldură
A fost, în groaza arzătoare.
Şi vânturi mari, ce au izbit
Prin forţa lor zidul credinţei,
Treptat s-au stins şi mistuit
Sfârşind, în faţa neputinţei.
Unii arestaţi au fost închişi,
Şi condamnaţi fără cruţare,
Sub maltratări au fost ucişi
În zilele de grea încercare.
Răbdând suferinţele-n chin
Şi condamnări dure şi grele,
Ei dorm în somnul cel virgin
Cu gândul dincolo de stele.
Trecut-a greu ultimul veac
Fiind urmăriţi, în prigoniri,
Dar, ca vâslaşul de pe lac
Am traversat spre împliniri.
Deviza-a fost: ,,Tot înainte!
În vant şi ploaie şi furtună!’’
Nu am poftit blidul de linte,
Spre a duce Vestea Bună!
Lucrarea Duhului cel Sfânt
Ce a plantat în noi iubirea,
Prin hotărârea de neînfrânt,
Ne-a cimentat mărturisirea.
Astfel, în săli de Tribunale,
Prin Temniţe, şi în Colonii,
Pe şantiere mari, infernale
Noi am stat ca martori vii.
- ,, La Lege şi la Mărturie!’’
A străbatut un singur glas,
Ca Stăpaniri, toate să ştie
Că în credinţă am ramas.
Gândind că orice Stăpanire
Ea-şi are-o vreme rânduită,
Greul l-am dus, fără cârtire
În prigonirea grea, pornită.
Când zorii dulci ai libertăţii
Şi-n ţara noastră-au răsărit,
Parcă visam, în toiul nopţii
Un vis, parcă de neîmplinit.
Şi-am contopit cu bucuria
A libertăţii, în triumf mare,
Dorinţa scumpă prin solia
Evangheliei cea salvatoare.
S-audă acum orice popor
Şi orice limbă pe pământ,
Cum Vestea Bună, tuturor
Se răspândeşte, cu avânt!
Astfel fiind de un deceniu
Ne însufleteşte prin tărie,
La început de nou mileniu
Intrând în paşi de bucurie.
E bucuria mult prea mare
A celor, care-aflat-au har,
Şi au găsit răscumpărare
Prin jertfa crucii la Calvar.
Căci în dorinţa consacrării
Toţi cei sinceri şi apăsaţi,
Au răspuns gata chemării
Să intre în rânduri, salvaţi.
Prin ea paşim, în anul nou
Ce va marca mileniul trei,
Lăsând în urma-al ei ecou,
Cu dragostea sacru temei.
Flavius Laurian Duverna
31 decembrie, 2000.