IUBIREA DIVINĂ
Ps.18.19. „El m-a scos la loc larg
şi m-a scăpat pentru că El mă iubeşte."
Omule! eşti lutul de Dumnezeu modelat,
Un chip minunat sub ceru-n stelat,
Şi-n nări ţi-a pus a Lui suflare.
Ţi-a dat iubirea Lui, cea mai mare.
Ale Lui sunt pământul şi ceru-nstelat
Şi-i dă ascultare tot ce mişcă şi are suflare.
Numai Tu suflete, te-ai îndepărtat
Grăbeşte! Revino! Şi-i dă ascultare!
S-a revărsat din cer lumina Sfântă
Şi a cuprins pământu-n razele ei.
S-a ridicat din adâncul văii o stâncă,
A cărei temelie pe cruce-aprins scântei.
Pe cruce, a învins iubirea Divină
Tot răul născut din neascultare.
Mă plec sub cruce, cu căinţă, umilă,
Să sorb din izvorul iubirii, iertare.
A potolit setea sufletului încercat,
A făcut să se reverse peste el bucuria,
Din întuneric l-a scos, lumină i-a dat
Şi minunile Domnului sunt azi mărturia
Unei măreţii, ce ţese din firele iubirii
O ţesătură nouă, mătasea neprihănirii.
În necaz s-a-ndurat de suferinţele mele,
Mi-a dat bucuria şi-am uitat de durere.
Dragostea sublimă, m-a împresurat,
S-a cuibărit în suflet şi mi-a dat,
O minunată nădejde, că voi fi şi eu
În împărăţia de o mie de ani cu Dumnezeu.
Amin!
22.10.2007