(Ioan 11:35)
Isus plângea,când Lazăr a murit,
Deşi urma ca El să îl învie
Şi-n plânsul dureros,nepotolit,
Era o dragoste fără sfârşit
Trecând din veşnicie-n veşnicie.
Isus plângea văzând durerea lor,
Surori şi prieteni fără mângâiere,
Tabloul era înduioşător
Şi Cel ce este-al dragostei izvor
Simţea cu ei,durere din durere.
Isus plângea,adânc cutremurat,
Căci El era un munte de simţire,
Era în duhul Său înfiorat,
Şi-n lacrima ce-obrazul I-a brăzdat
Se revărsa oceanul de iubire.
Isus mai lăcrimează şi acum,
Din valul dragostei nemărginite,
Când cei iubiţi de El se-abat din drum,
Când nu mai simt al dragostei parfum,
Când rătăcesc pe ţărmuri pustiite.
Întoarce-te la El,de vrei să vezi
Cum poţi să ştergi o lacrimă divină,
În duhul tău smerit să-ngenunchezi
Şi plin de bucurie să-I urezi:
Bine-ai venit în viaţa mea,Lumină!
Amin
Vulcan,10 ian.2007