IN LOCUL MORTII, VESNICIE
Psalmii 13:5 Eu am încredere în bunătatea Ta,
sunt cu inima veselă, din pricina mântuirii Tale:
Ai coborât Nemurire, din astrala Mărire,
Învăluit în smerenie ai revarsat fericire.
Eşti izvorul vieţii ce curge neţărmurit
Orizontul unui infinit nemărginit.
Ai umplut inima mea cu multă bucurie,
I-ai pregătit în locul morţii, veşnicie.
Eşti Luceafăr răsărit din liniştea mării,
Pe crucea ce înalţă nobleţea îndurării.
Mă copleşeşte iubirea ce mi-ai arătat!
Atât de sublim, peste mine revărsat.
Dintr-o iubire Sfântă şi nemărginit,
Pentru un pumn de ţărână, însufleţit.
Fereşte-mi paşii de drum rătăcitor
Înţelepţeşte-mă să fiu copil ascultător,
Cuvântul să străpungă inima cu căldură,
Căci mi-ai dăruit iubirea Ta, în loc de ură.
Să înflorească dragostea neprefăcută,
În inima ce-a fost din nou născută,
Dintr-o sămânţă ce nu poate putrezi
A cărei rădăcină nu se poate vesteji.
Un duh bând în curăţie nepieritoare
Şi liniştit în vremi îngrijorătoare,
Primeşte o moştenire neîntinată,
În neprihănirea de sus revărsată.
Mi-e inima veselă, plină de bucurie
Bunătatea Ta stă-n viaţa mea mărturie.
Din dragoste Tu mi-ai dat mântuire,
Ca să sădeşti în mine neprihănire.
Puterea Ta, toată-i în cer şi pe pământ,
Veghezi atent din Cerul Tău Sfânt.
Suntem veşnic sub a Ta privire,
Sfinţenia Ta, revarsă nemărginită iubire.
Amin