FURTUNA
Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"
Va veni furtuna, vântul suflă tare,
Petru, ucenicii, au pornit pe mare.
Ei vâslesc dar iată vântul se ridică,
Atunci ei cu toţii s-au umplut de frică.
Fiindcă niciodată n-au avut prilejul
Ca să lupte-atâta noaptea cu vârtejul.
Numai nori şi ceaţă, valuri, numai valuri,
Însă ei spre ţintă au pornit, spre maluri.
Lacul Galileii, marea cea frumoasă,
E nespus de rece şi de zgomotoasă.
Clocotiri de groază, ape înspumate,
Una după alta valuri ridicate.
Doamne, ce furtună! ce ameninţare!
Ce fiori de groază bântuie pe mare!
În corăbioară, fraţii, echipajul,
Şi-au pierdut credinţa, şi-au pierdut curajul.
Deşi lângă cârmă, foarte obosit,
Legănat de valuri, DOMNUL a dormit,
Poate să-i încerce poate dinadins,
Nu cunoaştem taina cea din necuprins.
Una ştim, că DOMNUL lângă ei dormea
În aceea noapte tulbure şi grea.
Călătorii nopţii înfricaţi nespus,
Atunci îl strigară iute pe ISUS.
"Oare nu îţi pasă Doamne că pierim?!
Uite ce furtună, cum să mai vâslim!
Uite ce-ndârjire, ce grozav titan!
Vântul care suflă ca un uragan!
Scoală-Te ISUSE, căci de nu, să ştii
În adâncul mării ne vom nimici!
Oare ţi-e totuna dacă scapi sau nu?
Dacă noi pieri-vom, vei pieri şi Tu!
Ochii lor de carne nu L-au cunoscut,
Deşi multe semne DOMNUL a făcut.
Înmulţirea pâinii, vin din apă, vin,
Vindecări de boale, vindecări de chin...
"Vom pieri, nu-ţi pasă?" în amurgul serii
Ei îl înfruntară pe Stăpânul mării.
Pe Stăpânul vieţii, pe Stăpânul sfânt,
Care stăpâneşte peste mări şi vânt.
Peste nori şi stele, peste galaxii,
Peste slăvi eterne, sus în veşnicii.
Peste albinuţa blândă şi cuminte,
Peste oşti înalte, veşnice şi sfinte.
Peste duhul morţii, peste duhul rău,
Căci ISUS e veşnic, Fiu de DUMNEZEU
Valul şi furtuna vântul se opreşte,
Căci HRISTOS îl mustră, tainic îi vorbeşte.
Atunci ei cu toţii au luat cuvântul:
"Cine e Acesta de-L ascultă vântul?
De-L ascultă marea, şi furtuna iată
La a LUI poruncă s-a oprit deodată!
Toate îl ascultă, toate I se-nchină,
Ia priviţi în larguri, linişte deplină!"
Cine e Acesta? E HRISTOS, CUVÂNTUL,!
Care stăpâneşte cerul şi pământul!
Care stăpâneşte peste împăraţi,
DOMNUL ce se-ndură de surori şi fraţi.
DUMNEZEUL nostru, Stâncă, Soare, Scut,
Alfa şi Omega fără de-nceput.
Creatorul lumii, Frate şi Păstor,
Care stă la cârma mântuiţilor.
Bată cât ar bate vântul din neant,
DOMNUL e al nostru mare comandant.
Peste mări cu ceaţă, peste văi cu-abis,
El ne poartă-ntruna către Paradis.
De aceea frate, nu mai sta fricos,
Fiindcă noi spre ţărmuri mergem cu HRISTOS.
Ţinta noastră este malul celălalt,
Unde străluceşte muntele înalt.
Unde e cetatea tare de granit,
Locul înspre care fraţii au pornit.
Unde niciodată vânturi nu mai bat,
Ţărmul fericirii, ţărmul minunat.
Oare câţi acolo vor ajunge sus?
Care merg pe mare astăzi cu ISUS...
Oare câţi renunţă la plăceri din iad?
Şi doresc să treacă dincolo de vad...
Oare câţi prin valul cel îngrozitor
Strigă, "Doamne, vino, dă-ne ajutor!"
Fraţii, ucenicii, s-au înspăimântat,
Pentru necredinţă DOMNUL i-a mustrat.
Pentru necredinţă, pentru duh de frică,
DOMNUL iarăşi ceartă turma Lui cea mică.
După ce atâtea semne ai văzut,
Tu te laşi de valuri şi de vânt bătut.
Uite câte faruri se zăresc pe mări,
Care dau semnale de la depărtări.
Avraam pe DOMNUL slavei l-a crezut,
Moise cu mulţimea marea a trecut,
Sau şi mai departe, şi mai mare snop,
Noe prin credinţă scapă de potop.
Abel prin credinţă, cel dintâi străjer,
Sau Enoh, profetul înălţat la cer,
Pavel ne arată norul minunat,
Care prin credinţă ne-a înconjurat.
Martorii lucrării, martori credincioşi,
Care-n faţa morţii au stat curajoşi.
Leii şi cuptorul nu i-a înfricat,
Pentru DOMNUL slavei viaţa ei şi-au dat.
Lanţuri de aramă, lanţuri, închisori,
Prin credinţă iată-i toţi biruitori.
Va veni furtuna mare pe pământ,
Valuri de-ncercare în poporul sfânt.
Miezul nopţii iată, nu-i departe fraţi,
Când prin valuri grele veţi fi încercaţi.
Moarte sau viaţă, pâine sau HRISTOS,
Atunci veţi cunoaşte cine-i credincios.
Liber fără DOMNUL, sau întemniţat,
Cel fricos va spune, "Eu m-am lepădat!"
Peste toţi veni-vor valuri de nespus,
Credincioşii însă vor striga: ISUS!"
"Pentru DOMNUL nostru renunţăm la "eu"!
Moartea nu ne-nfrică, nici necazul greu!
Faceţi ce vă place, oameni furioşi,
Noi, să ştiţi, în DOMNUL suntem credincioşi!"
Vor striga o parte, însă mulţi vor fi
Dintre fraţii noştri, care vor fugi,
Vor fugi în umbră bieţii călători,
Când ISUS cu slavă va veni pe nori.
Când puterea sfântă va striga: Opriţi!
Oameni plini de ură nu mai schingiuiţi"!
Valuri furtunoase, vântule turbat,
Stai, căci Eu sunt DOMNUL care te-am creat!"
"Stai!" şi la porunca Celui de pe nor
Va zbura spre ceruri marele popor
Arca mântuirii, sfinţii lui ISUS,
Se vor duce-n slava veşnică de sus.
Zguduind ecoul mării dedesupt,
Lanţurile morţii DUMNEZEU le-a rupt!
Linişte deplină, stelele răsar,
Porumbeii zboară către Porumbar.
Doamne, fă-ne parte, dă-ne ajutor!
La a Ta venire să zburăm spre nor!
Iată se zăreşte ţărmul fericit,
Dă-ne dar credinţă până la sfârşit!
AMIN