Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă
Ce trează-aştepţi într-una pe Mirele slăvit
Se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă
Iar faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.
Pe cerul larg răsare puzderie de stele
Frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat
Dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele
Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.
Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită
Lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia
Dar suflet alb, păstrează-ţi nădejdea neclintită
Căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.
Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară
Rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice fel
În haina curăţiei, frumoasa ta comoară
Aşteaptă cu răbdare pe-al slavei dulce Domn.
Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă
În candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn
Vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă
Cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.
Dorm toţi? - O, nu-i nimica! - tu rabdă şi veghează
Plângi mult? - e grea vegherea, El ştie tu cât plângi
Dar iată Răsăritul, cum tot se luminează
Şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.
Răsare faţa dulce a Celui care vine
Iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat
- Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline
Îţi va-brăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!