pe umerii mei mai atârn-o pustie
de care-n răstimpuri încinse, mă mir!
şi-n jariştea mea glosematica scrie
cu litere mici panoplii de ghimbir.
va mai muri o perenă-ntrebare
ascunsă ca firul de lână în pled.
ah, câtă propensiune e-n stare
să-nghită speranţa în care mai cred!
încet, din premiză răsar două nume
doi oameni se luptă în inima mea.
firescul mă vrea catatonic în lume,
iubirea mă trage angelic spre ea.
pe umeri încep să-ncolţească cuvinte.
Tu, Doamne, le fă alfabeturi de grâu.
atunci cand pustia va râde, fierbinte,
eu, cu credinţa s-o-ngurgui în frâu.