DIVINA-NCREDINŢARE...
Divina noastră-ncredinţare
Că vom învinge valul greu
Ne dă tărie-n încercare,
Ne dă lumină pe traseu.
Ea arde-n noi; va fi nestinsă
Produce roade fără viermi
Nicicând nu poate fi învinsă,
Ne face mai maturi, mai fermi...
Am dobândit-o la predare
Când am primit Cuvântul scris
Şi-atunci cu multă exaltare
Aflat-am ce e Paradis...
Izvorul ei e Mântuirea
(Cadoul cel mai minunat)
Prin care Cerul, Nemurirea
În noi, deja, au şi intrat...
E flacăra ce ne susţine
În mari furtuni, dificultăţi,
Când vin fiinţele haine
Să dea în noi cu greutăţi...
Ne dă tării când vin ispite
Să stăm pe cale neclintiţi,
Să îmbrăcăm haine albite,
Să fim, mereu, neprihăniţi.
Suntem convinşi că greul trece
Şi vine iarăşi – mai acut
Să ne loveasă, să ne-aplece
Dar ea ne e întruna scut...
Cu ea au pribegit prin lume
Profeţi, martiri, evanghelişti
N-au vrut averi şi nici renume
Prin ea au înfruntat restrişti,
Le-a dat avânt în misiune
Când Lucifer se opunea,
Când totul era uscăciune
Şi nici un cânt nu se-auzea,
I-a inspirat pe autori
Ce-au scris cu-atâta pasiune
Despre cereştile splendori
Cât nimenea nu poate spune.
De ar lipsi din viaţa noastră
Ce tragedie am gusta!
Spre har n-am mai avea fereastră,
În sanctuar nu am mai sta...
Doar ea ne face legătura
Cu mediul Sfintei Trinităţi
Încredinţarea e măsura
Unei divine unităţi...
O vom păstra ca pe-o comoară,
Ca pe un dar venit de Sus
Ne uşurează de povară,
Ne contopeşte cu ISUS.
gc/19 Octombrie, 2008