David şi Goliat (2)

DAVID ŞI GOLIAT (2)

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Era în vremea veche-n Israel,
Un copilaş frumos şi tinerel.
Iar Domnul Dumnezeu l-a ridicat
Să fie peste, ţară împărat.

Căci iată filistenii au venit
Având pe Goliat în fruntea lor,
Şi pe Israel l-au batjocorit
Şi i-au cerut să dea un luptător.

Cu praştia-n mână, cu părul bălai,
O, iată-l că vine copilul lui Isai.
Cu cinci pietricele, dar una-i deajuns,
Căci Domnul cu Duhul puterii l-a uns.

Şi-atuncea filistenii l-au hulit
Şi pe David, şi pe poporul său.
Dar şi David sentinţa le-a rostit,
Sentinţa care-i de la Dumnezeu.

"Pe Goliat şi oastea-i de război
Israeliţii îi vor nimici.
Căci Domnul Dumnezeu este cu noi,
Şi-n Numele Lui noi vom birui!

O, tu om de groază ce te-ai îmbrăcat
Cu armele tale, să ştii Goliat,
Că eu vin spre tine, nu mă îndoiesc,
Eu vin prin credinţă şi te nimicesc!"

Dar filistenii tot înaintau,
Căci bătălia mare e în toi.
Şi pe Israel îl batjocoreau
Că nu mai sunt în ţara lor eroi.

Iar cele două tabere fierbinţi,
Priveau la lupta dintre terebinţi.
În faţa lor vedeau un om măreţ
Şi un copil frumos şi îndrăzneţ.

"De ce vii spre mine cu traistă şi cu băţ?
De parcă aş fi câine, copile îndrăzneţ!
Curajul tău mare te va nimici,
Căci astăzi la fiare te voi azvârli!"

Căci Goliat era încrezător
În armele ce le-a adus cu el.
Crezând că va ieşi biruitor
Şi îl va nimici pe Israel.

Dar iată că David cel iscusit
În mână praştia a învârtit.
Şi piatra ca un fulger a zburat,
Şi l-â atins direct pe Goliat.

Cu piatra în frunte pe el l-a lovit,
Iar omul cel mare s-a şi prăbuşit.
Ca ursul şi leul şi el a căzut,
Căci scutul lui David e Acel Nevăzut.

Atuncea filistenii au fugit,
Iar Saul cu ai lui i-au urmărit.
Căci biruinţa ce-o avem mereu
Ea vine numai de la Dumnezeu.

David îl reprezintă pe Isus,
Pe Domnul care-n lupte-a biruit,
Şi mântuirea sfântă ne-a adus
Pe cruce la Golgota răstignit.

Căci Domnul pentru tine s-a luptat,
Aşa ca David pentru Israel.
Şi biruinţă-n lupte El ne-a dat,
Să biruim şi noi aşa ca El.

Tu frate şi soră, voi fraţi credincioşi,
Luptaţi prin credinţă şi nu fiţi fricoşi.
Să nu vă înfrice nicicând Goliat,
Ca David, ca Domnul, luptaţi neîncetat.

Amin