Crede!

Viaţa ta-i un semn de întrebare
Şi rostul ei îţi pare nepătruns ;
Tot ce-ai gustat cu-atâta încântare,
Tot ce-ai cuprins în marea-ţi căutare
Nu s-a concretizat într-un răspuns.

Nimic nu a umplut golul din tine
Deşi avid gustat-ai din plăceri
Cu o credinţă falsă despre bine ;
Erai un gol cu buzunare pline
Mergând pe drumul către nicăieri.

Ai auzit ceva de nemurire,
De o Creaţie,un Creator,
Despre păcat şi jertfă,mântuire,
Dar toate îţi păreau o amăgire,
Mitologie,misticism,folclor.

Însă cum întrebările te-apasă
Şi nu găseşti răspunsul concludent,
Dorinţa de-a ieşi din nebuloasă
Şi a găsi o cale luminoasă
Te face să devii tot mai atent.

Revezi,astfel,părerea despre bine
Şi lupţi cu ceaţa,căci ai vrea să vezi ;
Întrezăreşti lumina care vine
Şi-o luptă aprigă se dă în tine :
Să crezi ceea ce-auzi sau să nu crezi ?

Asculţi mesajul,simţi că îţi vorbeşte,
Ai vrea să te ridici,să faci un pas,
Dar ceva-n tine se împotriveşte.
Învinge-mpotrivirea,hai,păşeşte,
Este al mântuirii tale ceas !

Ascultă,simte,crede,crede tare,
Răspunde hotărât sfintei chemări,
Alungă îndoieli înşelătoare
Căci prin credinţă poţi primi iertare
Şi un răspuns la mii de întrebări.

Hai,rupe legătura ce te ţine
Anihilându-ţi eul agresiv,
Lasă-L pe Domnul să trăiască-n tine
Făcând un pas spre El,un pas spre bine,
Un pas ce-i pentru tine decisiv.
***
Viaţa ţi-a fost semn de întreare
Şi sensul ei mister de nepătruns,
Dar azi aici nu eşti din întâmplare,
Isus te-a aşteptat cu nerăbdare
Să-ţi fie El la întrebări răspuns.

Amin
Vulcan,05.12.08