ce frumuseţe rară e litera iubirii!
străpunsă s-a lăsat pe-un lemn de sicomor
şi-n timp ce sângera în cuiele orbirii
eu, în osânda ei, muream
să nu mai mor.
ce frumuseţe rară e lacrima iubirii!
îmi vine între ţărmuri de inimă s-o strâng!
când am văzut-o dalbă în ochii Nemuririi
eu, fiul lui Caiafa, plângeam
să nu mai plâng.
ce frumuseţe rară e flacăra iubirii!
dac-aş sorbi-o-ntreagă aş deveni un rug.
cu ea aş măsura destinul contopirii,
de iadul îngheţării fugind
să nu mai fug.