CĂUTATI NEPRIHĂNIREA
Prov. 21.21. „Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă, neprihănire şi slavă"
Lipiţi-vă bine de bine, fie-vă groază de rău,
Dragostea să fie fără prefăcătorie şi-n greu.
Faceţi bine! Nu întoarceţi rău pentru rău,
Ca să domnească dreptatea Lui Dumnezeu.
Dreptatea e bine să curgă mereu, ca un râu,
Să dăinuiască dragostea îndelung răbdătoare.
Neprihănirea să curgă ne-ncetat, ca un pârâu,
Aruncaţi toate lucrurile ce nu-s folositoare.
La Scripturi, cu înţelepciune luaţi bine seama,
Cuvântul te face să înţelegi de la început,
Că înţelepciunea mai întâi de toate, e teama
De Domnul. Ascultaţi-L, faceţi tot ce v-a cerut!
Veniţi înaintea Lui cu căinţă, prin credinţă,
Căci El ne-a iertat păcatele şi ne-a dat Mântuirea.
Veniţi ! El ne primeşte cu multă bunăvoinţă,
Prin jertfa Sa pe cruce şi-a mărturisit iubirea.
O iubire cum numai Dumnezeu ne poate da,
L-a dat pe Fiul Său, pentru noi, ca să moară,
Păcatele mele şi ale tale la cruce le purta,
Pentru ca oricine crede-n El, să nu piară.
Prin Harul iubirii, am primit toţi mântuirea,
Nu prin fapte, pentru ca nimeni să nu se laude.
Nu-i vom putea cuprinde iubirii mărginirea,
Veşnic I-se cuvin Domnului nostru, laude.
Semănaţi azi, potrivit cu neprihănirea Lui,
Şi veţi secera potrivit cu iubirea, îndurare,
Urmaţi întotdeauna îndemnurile Duhului,
Smeriţi-vă căci mândria în voi nimic nu are.
Suntem izbăviţi prin sânge; Să nu uităm!
În Cer nu vom putea intra cu ură şi trufie,
De tot ce este rău, trebuie să ne curăţăm,
Doar cu dragostea intrare în Cer o să fie.
Cu o inimă îndurătoare, să ne îmbrăcăm:
Cu bunătate, smerenie şi multă, multă răbdare,
Stăruind în fapte bune, neîncetat să ne rugăm
Cu mulţumiri şi rugăciuni mereu stăruitoare.
AMIN