Câţi ani ne vei mai da

CÂŢI ANI NE VEI MAI DA...

Câţi ani ne vei mai da
În lumea de pribegi
O, Tată, Te-om urma
Căci Tu ne înţelegi.

Ne şti şi frământarea,
Ne şti şi slăbiciunea
’Nălţăm, acum, cântarea,
’Nălţăm şi rugăciunea...

Că-n anul ce s-a dus
Prin marea-Ţi îndurare
Spre ţintă ne-ai condus
Ne-ai dat încurajare...

Prin labirintul vieţii
Întruna ne-ai ghidat
Din taina frumuseţii
Mereu ne-ai revelat...

Şi-aşa – conduşi de Tine
Am biruit furtuni
Simţit-am stări divine,
Ne-ai arătat minuni...

Privim acum ’nainte
Cu multă-ncredinţare
Şi ştim, ceresc Părinte
Că-n sfânta Ta lucrare,

Ne vei mai da tărie
Să Te slujim voioşi,
Să fim o mărturie,
Să fim buni credincioşi.

Suntem decişi s-atingem
Noi culmi spirituale
Suntem decişi să-nvingem
Ispitele din cale.

Câţi ani ne vei mai da
Ne vom hrăni din Carte
C-aşa putem avea
De biruinţă parte.

Ne vom sili mai mult
Să dăm edificare
La tânăr, la adult
Să n-aibă întristare.

Când vor veni săgeţi
Din spaţii-ntunecate
Sau uriaşi nămeţi
De ură, nedreptate,

Vom cere ajutor
Şi ne vei da scăpare
(O, scump Ocrotitor)
Cu braţul Tău cel tare.

Ştim că vin vremuri grele
(Scriptura spune asta)
Dar vom privi spre stele
Şi-om birui năpasta...

Idei cu iz drăcesc
Mereu se vor lansa
Curentul pământesc
Spre noi va avansa,

Dar teamă nu ne este
De ce trimite lumea
Prezenţa Ta zideşte
În suflet pasiunea.

Câţi ani vom mai trăi
Desigur, nu se ştie
Dar nu ne-om despărţi
De Sfânta-mpărăţie...

Vom merge pe cărare
De Duhul îndrumaţi
În stările precare
Noi nu vom fi uitaţi,

Şi-această siguranţă
E-a noastră temelie
Nu ne luăm vacanţă,
Muncim, mereu, în Vie.

Vom împleti cunună
Din doruri, din cântări
Şi ştim că n-o s-apună
Pioasele lucrări...

Câţi ani ne vei mai da
(Mai mulţi sau mai puţini)
Lângă Hristos vom sta
Căci El ne dă lumini...

Şi-n drumul spre răsplată
Nicicând n-om şovăi
C-o viaţă-nmiresmată
O, Tată, Te-om cinsti.

6 Ianuarie, 2009