ATINGEREA VINDECĂTOARE
(Ce-i uscat va prinde viaţă)
Matei 12: 9-14
***********************
Gustăm din multe stări amare
În viaţa-aceasta de pribegi
Dorim mai multă consolare
În lumea cu perverse legi.
Ne-atinge, uneori, vreo frază
Care loveşte-aşa...din plin
Căci ea în inimă creează
Doar întristare şi suspin.
Suntem atinşi de vreo privire
Ce naşte-n noi nedumeriri
Ne întrebăm de-i din iubire
Sau vine din fireşti simţiri.
Ne afectează-un râs ironic,
Remarca plină de venin
Şi-un suflet ce e nestatornic
Şi-şi bate joc de-al lui destin...
Aşa e-n lumea cu fiinţe
Ce dau batjocuri nu balsam
Şi vor s-aducă suferinţe
La cei din neamul lui Avraam...
Da-n mediul unde e lăsată
Prezenţa Fiului jertfit
Chiar o povară-i uşurată,
Chiar un mister e desluşit.
A Lui atingere duioasă
Produce-n oameni nu dureri
Ci-o stare-atâta de frumoasă
Şi-atât de multe mângâieri!
A Lui surâs renaşte vise
Ce-au fost ucise de-un necaz
El vindecă şi răni deschise
Şi şterge lacrimi din obraz...
Nicicând n-a folosit tăria
Spre a produce leziuni
Şi-a folosit euforia
Să pună-n oameni pasiuni.
Dar haideţi s-arătăm din Carte
Că tot ce-am spus e-adevărat,
Că ale Lui sublime şoapte
Pot genera un trai curat.
Vom merge, deci, la o lucrare
Ce-i scrisă-n noul Testament
E vorba de-o făptură care
Nu mai credea în tratement...
Căci mâna lui era uscată
Nu mai putea munci cu ea
Era, de fapt, o mână moartă
De loc s-o mişte nu putea...
Cu-n braţ lucra ca să adune
Ce trebuia pentru-a trăi
Dar permanenta uscăciune
Nu înceta a-l umili.
Mulţi se uitau la el cu milă,
Unii erau nepăsători
În lumea rece şi ostilă
Se-ntâmpl-aşa de multe ori...
Alţii veneau să îl ajute
Ca să ridice vreun coş greu
N-aveau intenţii prefăcute,
Se încredeau în Dumnezeu...
El doar în vis îşi vedea mâna
Plină de vlagă, de puteri
Când se scula din nou rutina
Crea în el tumult, dureri...
Să meargă, oare, iar la medici?
Ştia că nu mai are rost
O, câte valuri, câte piedici
În viaţa-i de pribeag au fost!
Şi totuşi mai ardea în el
Acea credinţă tare, vie
Ce îi stârnea dor de Betel,
De rugăciuni şi părtăşie,
Acea credinţă ce-i dădea
Speranţă de tămăduire
Şi-n sinagogă el mergea
S-aducă Tatălui cinstire.
Şi-aşa se face c-a-ntâlnit,
Acolo, pe supremul Medic
Care-a grăit: „Azi am venit
Să vindec mâna, nu să predic,
Azi e Sabat dar se cuvine
S-ating un om cu braţ uscat
Să-l vindec, să se facă bine,
Să ştie că nu l-am uitat.”
Şi când a zis: „Întinde-ţi mâna!”
Nu s-a-ndoit; a ascultat
Vedea în Salvator Lumina
Ce-ntotdeauna l-a ghidat...
Vedea în El o bunătate
Cum alta n-a mai întâlnit
Va spune la toţi din cetate
Cum visul lui s-a împlinit.
Cu amândouă mâini ’nălţate
La toţi va spune ce minuni
Înfăptuieşte Cel ce poate
Să pună-n oameni viziuni.
Şi a simţit în braţ viaţă
L-a ridicat, l-a învârtit
Şi se citea pe a lui faţă
Cât era el de fericit.
La bucuria lui cea mare
Unitu-s-au şi cei prezenţi
Dar înainte de plecare
Cei la Scriptură corigenţi,
L-au înfruntat pe-nvăţătorul
Zicând că nu e adecvat
Să vindeci mâna sau piciorul
Chiar când e ziua de Sabat
„Ce ai făcut e ilegal!”
Ziceau acei fără de milă
„Du-te-n ţinutul tău natal
C-aici mulţimea ţi-e ostilă.”
Răspunsul a venit rapid:
„Iubirea e suprema lege
Fără de ea sunteţi în vid
O, nu puteţi voi înţelege?,
Nimic nu-i mai presus de ea
Din ea vine compasiunea
De n-o aveţi nu veţi putea
Să vă-mpliniţi, voi, misiunea,
Forme, sabate şi tradiţii
Vă ţin încorsetaţi în lut
Dar veşnicele investiţii
Sunt în Stăpânul absolut.”
Cînd se sfârşise cuvântarea
Încă odată l-a privit
Pe cel ce-aflase vindecarea
În El, în Fiul preaiubit.
Şi în acea privire calmă
El a citit asigurări
Să meargă-acasă fără teamă,
Să ’nalţe Cerului cântări.
Atins de-a Lui prezenţă dulce
Va înfrunta-ncercări, furtuni
Şi nu va murmura sub cruce
Că-n El va mai găsi minuni.
*****
Iar azi Hristos la noi priveşte
Să vadă viaţa ce-o trăim,
Să vadă dacă, sufleteşte,
Solia ne-o îndeplinim...
Dar ce găseşte uneori?
Credinţă aproape uscată
Căci doar când viaţa ne dă flori
Îl proslăvim pe sfântul Tată...
Poate e stinsă pasiunea
Şi nu mai facem misiuni
Pe planul trei e rugăciunea
Şi-am dat la fraţi amărăciuni.
Când vede dragoste formală
El de-ntristare e cuprins
C-această stare de răceală
Pe-atâţia credincioşi i-a-nvins!
Şi unde e înflăcărarea
Cu care cândva ne-nchinam?
Acum subţire e răbdarea
Şi nu mai procurăm balsam.
S-a ofilit, parcă, speranţa
De parc-am fi săraci, orfani
Vrem să fim prieteni cu prestanţa
Şi am uitat de cei sărmani.
Când Fiul face cercetare
Mai află-n noi străin altar
Iar uneori lumeasca stare
Se vede chiar în sanctuar.
Pentru Cuvânt timp nu mai este
Suntem atât de ocupaţi
Îngrijorarea creşte...creşte
Păşim spre Rai descurajaţi.
Scânteia ce ardea odată
Şi ne dădea imbold pe drum
S-a stins, feştila e uscată
Lăuntrul nu mai dă parfum.
Oare picioarele-s legate
Că pe bolnavi nu-i vizităm?
Şi, oare, buzele-s uscate
Că vestea bună n-o purtăm?
Rutina vieţii ne-nfăşoară
Şi zi de zi este la fel
Şi vrem religie uşoară
Nu cum avuse Daniel...
Şi vrem trăiri mai seculare
Nu cu prea multe-nchinăciuni
Să fie timp de relaxare
Pentru-ale noastre pasiuni.
Cum au putut să se-alipească
De noi atâtea nepăsări?
Cum au putut să se ivească
Acele fără viaţă stări?
Numai Mesia poate-aduce
Iarăşi, în noi, însufleţiri
A Lui atingere produce
Un trai ales, cu mulţumiri.
El va atinge conştiinţa
Să vrem să ne eliberăm
De tot ce-ntunecă fiinţa
Să fim în stare să iertăm.
Torentul bunătăţii Sale
Ne dă imbold să ne trezim,
Să-nlăturăm piedici din cale,
Spre Ţara Sfântă să suim.
Dar se ridică o-ntrebare
Să n-o lăsăm fără răspuns
Dorim noi, oare, vindecare
De la Acel ce-a fost străpuns?
Cum călătorii osteniţi
Doresc a bea din apa clară
Şi cum acei ce-s osândiţi
Doresc să scape de ocară,
Să vrem şi noi ce vrea Hristos
C-aşa putem pătrunde-n taine
Ce nasc un dor în credincios
Să-mbrace strălucite haine...
Cum cei nevăzători tânjesc,
Atât de mult, după vedere
La fel în traiul pământesc
Să vrem şi noi o înviere...
S-atingă El voinţa, gândul
Care-au dormit îndelungat
Şi-apoi ne-om desfăta privindu-L
Pe cel ce ne-a răscumpărat.
O, ce miresme dă viaţa
Unde-mpăratul e chemat
Să vină să topească gheaţa,
S-aducă trai îmbelşugat.
Ce-a fost uscat va fi verdeaţă
Prin suflul Lui, prin vorba Sa
Amarul se va preschimba-n dulceaţă
Şi iar din har ne-om înfrupta.
Iulie, 2009