De mic copil de cand mă ştiu...
Când mama ne striga veniţi la masă
Eu alergam primul să fiu ,
Căci eram nouă fraţi în casă.
Cu timpul fiecare rând pe rând,
Lăsam acolo periniţa moale.
Ne luasem zborul ca un gând,
Şi-acele locuri au rămas azi goale.
Pribeag de-aproape cinsprezece ani,
Căutam în lume fericirea.
Eram cu gândul doar la bani,
Uitând care mi-era menirea.
Am cautat să fiu ceva în viaţă,
Crezând că voi trăi o veşnicie,
Dar viaţa este-un fir de aţă,
Şi când se rupe nimenea nu ştie.
Am încercat să dau vieţii un rost ,
Căutam prin baruri fericirea ,
Dar ea pe-acolo nici n-a fost,
Degeaba-i aşteptam venirea.
Căutam ca să găsesc ceva
Ce nu a mai găsit nimeni vreodată
Dar lucru acela, nici nu exista
Era numai în mintea mea stricată.
Când într-o zi am întâlnit pe Cineva
De care mi-au vorbit părinţii mei când eram mic
Am vrut sa ma opresc să-I zic ceva
Dar am trecut’ nainte şi nu i-am zis nimic
Era Isus cu faţa-I blândă
Cu ochii Lui ca para unui foc
Ducea a oamenilor grea osândă
Şi fericire împărţea din loc în loc
Şi m-a strigat pe nume ’’vin’la mine!!’’
Iar eu cu ură L-am respins,
Ce caut eu ,nu e la Tine!
Vorbeam ca un nebun de teamă prins.
Când am privit la viaţa mea în urmă
El blând zicea ’’dă-Mi azi povoara ta’’
Oprindu-mă din căutarea mea nebună,
Am înţeles că El e fericirea mea.