Eram copil, trecea zăpada,
Eu cu trisţeţe-o petreceam,
Mi se părea că iarna trece,
Mi se părea, dar eu treceam.
Eram crescut, treceau cocorii,
Priveam la ei pînă-i pierdeam,
Mi se părea că vara trece,
Mi se părea, dar eu treceam.
Eram gîndind pe malul apei,
Cu unda ei la pas mergeam,
Mi se părea că unda trece,
Mi se părea, dar eu treceam.
Priveam ades cum zboară norii,
Şi frunzele zburînd priveam,
Mi se părea că ele zboară,
Mi se părea, dar eu zburam.
Mi se părea cîndva că alţii,
Crezînd, se-nşală, şi-i plîngeam,
Mi se părea că-s ei pierduţii,
Mi se părea, dar eu eram.
Azi recunosc cu-amar Isuse,
Lîngă trecutul meu pustiu,
Cît am pierdut prin nepăsare,
Cît am pierdut văd prea tîrziu.