De-i toamnă tîrzie, cu vînturi ş1 ploi,
Ni-e viaţa ca ziua cu soare.
Isus locuieşte în inimi la noi,
Ne dă fericita iertare.
Cînd norii se-nvăluie negri pe cer,
Ni-e viaţa atît de senină.
El dăruie celor ce-n negură pier,
Din ceruri, o rază divină.
Cînd vîjîie vîntul, copaci scuturînd,
Şi frunza se-aşterne, bogată,
Ni-e viaţa ferice, caci ştim, că oricînd,
De Domnul ne este pastrată.
Cînd stoluri de păsări se-ndreaptă spre sud,
Căci ţările calde le cheamă,
Mulţime de coruri de îngeri aud,
Şi nu bag tristeţea în seamă.
Dispară dar totul! Rămîne Isus,
Să facă în cuget lumină.
Cuvintele Sale ce-s dragi, de nespus,
Durere şi rana alină.
Chiar dacă se scutură frunza, de-s ploi
Şi vîntul mai aspru se face,
Isus, locuieşte în inimi la noi...
El dăruie-odihnă şi pace.