Alerg spre ţintă...
Alerg spre ţintă cu zel şi credinţă
Ştiind că m-aşteaptă premiul promis
Tătăl îmi insuflă dor de biruinţă
Când El mă-nsoţeşte e cu neputinţă
Calea să-mi unesc cu cel compromis.
Drumul este-ngust, scopul este sfânt
Piedici sunt adesea, curse şi necazuri
Cu Isus alături nu mă înspăimânt.
Chiar de-ar fi să-nfrunt al furiei vânt
Pot cu El să-nving chiar şi în talazuri.
Iar când se opun cu ură vrăşmaşii
Vrând să mă împingă în adânc abis
Ingeri tăbărăsc şi-mi îndreaptă paşii
Să se ştie-n lume cine sunt urmaşii
Celui ce prin jertfă Cerul a deschis.
Alergând spre ţintă, nu privesc ‘napoi
Vrednic vreau să fiu de răsplata mare
Iar când voi ajunge pe tărâmuri noi
Cu cei ce-au dorit viaţa de apoi
Voi primi cununa cea nepieritoare.
gc/TI