Cu cât...

Cu cît mai strîns te ţii de Domnul,
Cu-atît te rupi de toţi cei răi,
Cu cît ţi-s mai străini, străinii,
Cu-atît mai fraţi ţi-s fraţii tăi.

Cu cît mai drept ţii calea bună,
Te depărtezi de calea rea,
Cu cît mai dragi ţi-s alte case,
Ţi-e mai urît de casa ta.

Cu cît ţi-e mai noptat pămîntul,
Cu-atît ţi-e cerul mai senin,
Cu cît mai mult gîndeşti la alţii,
Priveşti la tine mai puţin.

Cu cît te poţi smeri mai tare,
Şi poţi din dreptul tău să laşi,
Cu-atîta-ţi pregăteşti cu fapta,
Mai vrednici, si mai buni urmaşi.

Cu cît mai sfînt trăieşti Cuvîntul,
Cu cît te rogi mai credincios,
Cu cît iubeşti mai dulce fraţii,
Eşti mai aproape de Hristos.