De-atîta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plînsul, nici cîntarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gîndul, nici cărarea:
O, pînă cînd, o, pînă cînd mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămîi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, pînă cînd, o, pînă cînd aşa?
O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintîi,
Şi totuşi tu rămîi pe căi deşarte,
Rămîi în foc, în chin, în plîns şi-n moarte!
O, pînă cînd, o, pînă cînd rămîi?
Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atîta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfîntă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, pînă cînd, o, pînă cînd în rău?
A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, pînă cînd, o, pînă cînd mai stai?
Curînd solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărîrilor supreme,
E azi a mîntuirii tale vreme!
O, pînă cînd, o, pînă cînd nu vrei?...