Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc.
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor.
Să mă mir din ce răsar
lacrimi de mărgăritar.
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin.
Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
fiecare-n alt veşmânt
tors în taină din pământ.
Fiecare cu alt chip
tors din lut şi din nisip.
Fiecare cu-alţi fiori,
cu-alt parfum, alte culori.
Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
să privesc şi să sărut
mâna care le-a făcut,
mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi,
peste tine... peste noi...