Mireasă scumpă, Mire drag,
am vrut s-aştern şi eu, voioasă,
pe-al căsniciei voastre prag,
urarea cea mai călduroasă.
Şi-am întrebat din zori pe-oricine,
pe crini, pe nuferi: Ce să spun?
Ce gânduri bune să le-adun?
Şi ce urări din zări senine?
Un trandafir m-a agăţat
şi, fără să mai dea bineţe,
mi-a zis: -Urează frumuseţe!...
Pe vale, firele de grâu,
crescute-n brazdele de plug,
mi-au zis: -Urează-le belşug!
Să fie casa veşnic plină,
precum e sacul de făină.
Apoi, în cale, un bujor
cu chip aprins mi-a zis: -O, frate!
Ce vrea tot omul? Sănătate!
Urează-le, aşa zic eu,
să aibă chipul ca al meu!
Mai sus, pe-o coastă, un stejar
îmi zise grav: -Sunt de părere
să le urezi atât: putere!
Şi-apoi, din viţa cea de vie,
doi struguri chihlimbari
mi-au zis: -Urează bucurii!
Dar m-am oprit şi la furnică.
Vreţi să vă spun ce-a zis? Mi-e frică...
A zis: -Urarea ta să fie
Atâta numai: hărnicie!
Şi cum stăteam aşa pe gânduri...
(să spun cumva tot şiru-ntreg?...
sau numai una să aleg?...)
deodată, mai de către seară,
doi porumbei de nea zburară
din ceru-albastru către mine
când coborând în serpentine,
când iar urcând în joc duios.
Apoi veniră tot mai jos
şi, după cercuri fără număr,
s-au aşezat încet pe umăr,
ca să-mi şoptească la ureche:
-Am fost trimişi din cer, pereche,
cu-acest cuvânt de la Isus:
”Pentru mireasă, pentru mire,
un singur lucru ai de spus:
Iubire!“