Pro şi contra la Flori

O! Ce mare sărbătoare
Ce alai de nedescris!
O mulţime numeroasă
Dar şi foarte bucuroasă
Ca în Paradis!

Toţi aşteaptă Împăratul
Cum e profeţit
Pe un măgăruş călare
Flori şi haine pe cărare
De rămâi uimit!

Se striga în cor: „Osana!"
Binecuvântări cereau
Mulţumiri zburau spre Ceruri
Rugăciuni de multe feluri
Cu drag ofereau.

Erau unii din mulţime
Care întrebau
Cine este Cel ce vine?
Noi nu îl cunoştem bine
... Se cutremurau!

În Templu şi copilaşii
I-au făcut program
Prin cântări melodioase
Cu vocile lor frumoase
Aducând balsam.

Ce motive existau
Să-L primească-aşa?
Ştiindu-L ce-nfăptuise
Şi ce minuni săvârşise
Asta-i obliga!

De-L vom pune „Împărat"
El va rezolva...
Să scăpăm de subjugare
Ne va da eliberare
Şi El va trona!

El va-ntreţine armata
Fără greutate
Hrana Le va înmulţi
Vor mânca oricâţi vor fi
Toţi pe săturate!

De unul va fi rănit
Nu-i de speriat!
Chiar El îl va vindeca
Şi îl va recupera
În chip minunat.

Ba, şi morţi dacă vor fi
Nu-L vor deranja
Le va da din nou viaţă
Şi-o putere mai măreaţă
De a se lupta!

Gânduri fizice frumoase
Fără-nfăptuire!
Căci gândul lui Dumnezeu
Nu e ca al tău! Şi-al meu
Izvorât din fire!

Astfel în zi de „Florii"
Domnul Isus plânge!
Căci Cetatea Bucuriei
Va fi şi scena mâniei
Când mulţi o vor frânge!

Va fi complet dărâmată
Căci n-au cunoscut
Zilele de cercetare
Ce-ar fi adus alinare
Asta n-au ştiut!

Ba, mai mult în Templul Sfânt
Era târg, piaţă
Animale-n loc de oameni
Vânzători în loc de fameni
O stare de greaţă!

Isus a luat un bici
Şi I-a scos afară!
Eliberând Templul Sfânt
De gunoi de pe pământ
Sortit ca să piară.

I-a numit pe toţi „Tâlhari"
Apoi a strigat:
De-acum aici să-se adune
Numai pentru rugăciune
Şi cu gând curat.

Celor ce pârau copiii
Cerându-i să tacă!
El şi lor le-a amintit
Căci asta e profeţit
Slăvirea s-o facă!

De-atunci a trecut mulţi ani
Şi-acum ne-ntrebăm:
Generaţia de-acum
Mergem pe acelaşi drum?
Hai... să medităm!

Oamenii sunt împărţiţi
Şi azi ca atunci
Unii-s plini de bucurie
Şi-L aşteaptă-ncurăţie
Chiar cu a lor prunci!

Unii însă nu-L cunosc
Doar privesc, ascultă!
Sunt oameni de umplutură
Când şi când mai bat din gură
Au răceală multă!

Dar sunt şi-mpotrivitori
Îndrăciţi, atei!
Ce doresc ca Templul Sfânt
Să-l transforme pe pământ
După cum vor ei!

Doamne ia biciul şi azi
Dă răul afară!
Vrem sfinţenie, mărire
Nimic izvorât din fire
Fă-ne curaţi iară.

Biserica Ta să fie
În Duh şi-nchinare
„OSANA" să-Ţi cântăm Ţie
Nu doar azi, ci pe vecie
S-avem sărbătoare!

Presărind ramuri şi haine
Te-aşteptăm să vii
Tu să ne fii: „Împărat"
Noi: „Popor Răscumpărat"
Astăzi de „FLORII"
Amin