Când la uşă bate ura şi insistă arzătoare,
Să-i deschid, să intre-n casă, să-mi dea duh de neiertare,
Doamne, ţine Tu zăvorul, să nu pot a-l descuia;
Nici păcatul şi nici ura să nu intre-n casa mea.
Când plăcerea îşi ascunde urâciunile sub mască,
Şi în camuflaj vicleana vine să m-ademenească,
Iar prin geamuri sună zvonul Babilonului splendid,
Doamne, dă-mi atunci putere geamurile să le-nchid.
Când privirea mea cea slabă înspre lume se îndoaie,
Înspre blidul cald de linte, şi spre luciul din gunoaie,
Dă-mi lumina Ta, Isuse, să văd drumu-adevărat,
Că noroiul murdăreşte, că păcatul e păcat.
Când din umbrele mârşave aud voci care mă-nfrică,
Fă să fie harul mare când puterea mea e mică.
Iar când la Dotan duşmanii mă-mpresoară şi-şi bat joc,
Fă să văd şi-a Ta oştire, cea din carele de foc.
Când în cântecele lumii, care inimile fură,
Vrea duşmanul să-mi ofere tobe de harababură,
Dă-mi cântarea mântuirii, toarnă-mi psalmii ân cuvânt
Doamne, dă-mi cântarea vieţii, alta să nu pot să cânt.
Şi când pe furiş de noapte, ar vrea diavolul să vină,
Baniţa ca să mi-o umple cu otrava de neghină,
Pune-mi Doamne, strajă gurii, când vorbesc să nu greşesc,
Şi în brazda mea să samăn doar Cuvântul Tău ceresc.