Dumnezeu Atotputernic ce din ceruri ne priveşte
Ştim că este plin de milă, astfel El ne izbăveşte
Ne ridică din mocirlă, ne fereşte de păcat
Înnoieşte viaţa noastră şi alungă ce-i stricat.
Doamne Mare eşti în toate, Blând, Milos, Nemărginit
Faci din oameni de nimica fii ai cerului slăvit
Îi numeşti fii de nădejde, sfinţii Tăi de pe pământ
Le-ai promis în veşnicie loc în cerul Tău preasfânt
Iată-ne ajunşi Isuse pocăiţi cum am dorit
Inima în noi tresaltă şi te vrea mereu slăvit
Dragostea dintâi e-nfloare, viaţa noastră scânteiază
Trupul cântă pentru Tine, sufletul mereu veghează.
Suntem mândri că în inimi stă stindardul Lui Hristos
Nu pierdem vremea degeaba, trăim timpul cu folos.
Îndemnăm pe toţi să vină la Slăvitul Împărat
Care poate ca să ierte orice om, orice păcat.
Nu putem descrie totul: Starea, traiul, bucuria,
Pacea, liniştea din suflet, biruinţa şi tăria.
Negreşit că fiecare le simţim încă la fel
Şi aceasta ne uneşte spre o ţintă, spre un ţel.
Doamne, mare eşti în toate, mare deci să ne rămâi
Şi-ntr-o stare veşnic sfântă, am dori ca să ne ţii
Du poporul Tău pe culme, dă-ne `nalta însuşire
De-a porni cu tot elanul spre a Ta desăvârşire.
Fă-ne însă să pricepem un păcat ascuns şi tainic
Un păcat la fel ca altul, cu un rezultat amarnic
E-un păcat ce nu se vede ci doar cu ochii credinţei
Zărindu-l îl poţi afla: ,,Păcatul obişnuinţei'.
Greu e Doamne ca s-o spunem că de multe ori în viaţă
Chiar venind în Adunare suntem reci: Un sloi de gheaţă
Fă să ştim cu toţi acuma că în lumina credinţei
Nu e altceva decât: Păcatul obişnuinţei
Ne obişnuim cu-un nume: ,,POCăIT'se cheamă el
Şi mascaţi sub acest nume facem lucruri fel de fel
Iar în loc de pocăinţă zilnică sau chiar mai mult
Privim spre-o idee veche: ,,Eu sunt pocăit şi cult'
,,POCăIT', nu-i doar odată, ci mereu când tu greşeşti
Să-i ceri Domnului iertare şi să-i spui că te căieşti
Dar de vrei să rezolvi altfel problemele pocăinţei
Înseamnă că ai în tine: ,,Păcatul obişnuinţei'.
Orice lucru mic sau mare deviat în mod voit
De la sfânta-nvăţătură şi de Biblie croit,
Orice faci de unul singur, împlinind pofta dorinţei
E păcatul zis dar tainic: Păcatul obişnuinţei.
Chiar dacă la ora zece la Biserică apari
Motivat de mici probleme sau chiar de probleme mari
Chiar dac-ai avea scutire de protejarea fiinţei
Acesta e tot păcat: Păcatul obişnuinţei.
Dacă eşti în Adunare şi ţi-ai făcut obicei
Ca în timp ce alţii cântă, tu doar să priveşti la ei
De confunzi lucrarea sfântă cu lucrările şedinţei
Această anomalie-i: Păcatul obişnuinţei.
El n-are clasificare, nici păcat mare, nici mic
Dar are ca plată moartea şi pururi un chin veşnic
Verifică-te acuma de ai dragoste, credinţă
Sau acestea sunt formale: Aşa din obişnuinţă.
Curăţeşte-ţi Doamne turma şi fă o verificare
Ca să faci din fiecare minunate mădulare
Puse-n slujba Ta cu totul, fără patimi şi păcat
Să putem purta un nume de ,,Popor răscumpărat'.
Amin