Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.
Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă!
Pe altarul dragostei, în soare,
A adus, drept jertfă, trei mioare;
Vreascurile ard şi arde, spornic,
Sufletul ciobanului datornic.
Ochii lui frământă bobi de rouă.
Mâinile-s spre ceruri, amândouă.
Cum să-şi spurce mintea cu revolta,
Cândn, priveşte! fumul e cât bolta?
Caine, de-ai şti ce-i rugăciunea,
Ai goni, pe veci, amărăciunea!
Şi-n genunchi smerindu-se şi-n coate:
"Te slăvesc, Stăpâne, pentru toate..."