Binecuvântaţi pe Domnul!

Binecuvântaţi pe Domnul! El să vă călăuzească,
Peste voi întotdeauna, faţa Lui să strălucească!
De la scaunul măririi, din Sion El să coboare
Peste voi noian de haruri, bucurii nepieritoare.

Binecuvântaţi pe Domnul! Cel ce binecuvântează,
El vă fie-ntotdeauna Soarele de la amiază.
Să vă toarne El în inim slava, pacea şi iubirea,
Căci în El avea-veţi veşnic harul sfânt şi fericirea.

Binecuvântaţi pe Domnul! Rodul muncii voastre fie,
Ca şi holdele-nmulţite, de o mie ori o mie;
Să rămâneţi într-un suflet, să luptaţi pentru credinţă,
În unire şi iubire, toţi un suflet şi-o voinţă.

Binecuvântaţi pe Domnul! Din Sionul strălucirii
El cu mâna Lui să umple tot potirul fericirii;
Dumnezeu să luminete calea voastră totdeauna
Până veţi ajunge-n ceruri, să vă dea chiar El cununa.

Binecuvântaţi pe Domnul! El vă binecuvinteze,
Să vă toarne-n suflet pacea, peste voi El să vegheze.
Din locaşul locuinţei Celui prea Înalt să vină
Izbăvirea din necazuri, pacea sfântă şi divină.

Binecuvântaţi pe Domnul! El să vă-nmulţească harul,
Şi de îndurări bogate, peste el să dea paharul;
Iar cărările când iarăşi ni se vor uni vreodată,
Să ne fie înfrăţirea şi mai binecuvântată!