Atât de aproape-i revenirea
A lui Isus în care zici că crezi,
Dar ocupat să îţi hrăneşti doar firea
Tu semnele din urmă nu le vezi.
Nu mai citeşti evlavios Scriptura
Nici nu mai ştii ce e adevărat.
Istoria e alta, iar cultura
De-atunci şi până astăzi s-a schimbat.
Ce spune Biblia nu mai contează,
E important ce spun cei învăţaţi,
Mulţi oameni încântaţi azi îi urmează
Lăsându-se uşor de vânt purtaţi.
Necercetând Cuvântul din Scriptură
Vorbiri meşteşugite i-au furat
Urmând uşor o altă-nvăţătură
Prin care multe fapte nu-s păcat.
Oare zadarnic a murit pe cruce
Domnul Isus între cer şi pământ?
Oare azi Biblia nu îţi aduce
O veste-a mântuirii prin Cuvânt?
E Biblia atât de învechită
Ca să luăm din ea numai ce vrem?
Că prin traducere e depăşită
De timpul nou, de-al lumii nou sistem!
Vă înşelaţi când neglijaţi Cuvântul
Şi v-amăgiţi cu vorbe goale, seci.
Vor arde-n foc şi cerul şi pământul,
Cuvântul Său va dăinui în veci.
Va fi o zi când judecata dreaptă
Va condamna sau îi va răsplăti
Pe vii şi morţi după cuvânt şi faptă,
Oare pe tine cum te va găsi?
Veniţi voi însetaţi la ape,
La Cel ce-a fost străpuns de cui.
El poate să hrănească şi s-adape
Pe cei ce astăzi cred în jertfa Lui.
Orice-ar spune astăzi învăţaţii
Nu-i altă-nvăţătură mai curată
Şi vreau să ştie multe generaţii
Că totuşi Biblia e adevărată.