107. Bucuraţi-vă...!
“Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul!
Iarăşi zic: Bucurati-vă!”
(Filipeni 4:4)
****************************
Bucuraţi-vă de ziua
ce v-a dat-o bunul Tată
Soarele de-l mai vedeţi,
mulţumiti-I înc-odată.
Bucuraţi-vă că noaptea
a venit cu somnul dulce
Ce vă dă sfinte puteri
să purtaţi a voastră cruce.
Bucuraţi-vă de tronul
unde vi se dă-ndurare
Nu cârtiţi, orice-ar veni
Dumnezeu e-aşa de mare!!
Bucuraţi-vă că-n valuri
şi la plâns şi la necaz
A venit Mângăietorul
şi-a şters lacrima-n obraz.
Bucuraţi-vă de-un zâmbet
ce v-a-nseninat fiinţa
Si v-a dat însufleţiri
să înflăcăraţi credinţa.
Bucuraţi-vă că mama
să se roage nu-ncetează
Tatălui slăvit din Cer
zi de zi vă-ncredinţează.
Bucuraţi-vă de soare
de aer şi de lumină
Toate-s binecuvântări
care zilnic o să vină.
Bucuraţi-vă-n căminul
hărăzit de Cel de Sus
Să aveţi în el doar pace
şi prezenţa lui Isus.
Bucuraţi-vă în Domnul
că v-a dat răscumpărare
Că sunteţi părtaşi cu toţi
în divina lui lucrare.
gc/Akron