Din an în an sărbătorim venirea
Din slăvi cereşti, aici jos, pe pământ.
A Celui care ne-a adus Iubirea Lui
Dumnezeu. Mesia, Pruncul Sfânt.
Fulgi albi de nea se cern din înălţime
Ca îngeri mici ce cântă neîncetat,
şi-n cântul lor cu melodii divine
Vestesc că s-a născut un împărat.
Veniţi, vestiţi, cântaţi de bucurie,
Că s-a-mplinit al omenirii dor.
Sunaţi măreţ trompeta-n armonie
Spre slava Mielului mântuitor.
in ieslea cea săracă şi umilă
S-a întrupat Cuvântul aşteptat.
S-aducă pe pământ pace şi milă.
Prin jertfa Lui, iertare de păcat.
Dc-atâţia ani serbează omenirea
Un Crăciun gol. uitându-L pe Cristos.
Unind Sabatul cu nelegiuirea.
Păşind grăbii din ce în ce mai jos.
O suflet zdrenţuit, fără credinţă.
Purtat de valuri şi de vînturi dus,
închină-te acum cu umilinţă,
La ieslea şi la crucea lui Isus.
O veste bună ieslea îţi aduce.
Oricât ai fi de rău şi întinat.
Crezând în sîngele vărsat pe cruce.
Tu vei primi iertarea de păcat.
Să ne-amintim acum ca niciodată.
De Betleem. dar şi de un Calvar,
De-o iesle şi de-o cruce-nsângerată.
De-un Fiu prea Sfânt ş i-o jertfa dată-n dar.
Prin harul Său Ic cheamă şi pe tine,
Primeşte-L astăzi ca Mîntuitor,
Că vremea c aproape şi El vine.
Pe nori în slavă ca Judecător.