L-au găsit miraţi păstorii,
într-o iesle, înfăşat.
Şi, nestăvilind fiorii,
până se iviră zorii,
s-au rugat.
Iar apoi când pe cărare
se-ntorceau sub roşii nori,
le punea o întrebare
mintea lor neştiutoare
de păstori.
— Cum? părea un glas că-ngână.
Fiul Slavei, tocmai El,
să Se nască în ţărână,
pe pătuţ de fân la stână,
ca un miel?...
Nici o şoaptă din tărie.
Cerul sfânt părea ascuns.
Şi-au trecut ani mulţi, se ştie,
când un glas dădu-n pustie
un răspuns.
— Iată Mielul fără pată,
Cel din staulul de oi,
Care-Şi frânge fără plată,
viaţa Lui nevinovată,
pentru noi!
Iată Mielul fără vină!
Miel tăcut şi răbdător.
Azi e Mielul ce suspină,
mâine-L vom vedea-n Lumină,
ca Păstor!