Nicicând n-oi regreta...
Nicicând n-oi regreta iubit Mântuitor
Că te-am urmat şi te-am slujit smerit
De faliment şi de dezastre m-ai ferit
Şi-n Tine sunt mai mult decât biruitor.
Şi cum să-mi pară rău de întâlnirea
Când cu tandreţe mi-ai ieşit în cale?
Eram uimit de gingăşia gesturilor Tale
De privirea ce dezvăluia neprihănirea.
Nu m-ai ademenit ci m-ai convins să vin
Cu vorbele-Ţi duioase ce emanau iubirea
Şi-mi arătau cum se primeşte izbăvirea
Şi cum se-ajunge în locaşul Tău divin.
Nicicând n-oi regreta că am ieşit din lume
Că n-am dorit nici faimă şi nici vanitate
Şi nici comori aflate-n omeneşti palate
Şi nici să am pecetea efemerului renume.
Ci-am preţuit mai mult cereştile comori
Şi pacea izvorâtă din sufletul cucernic
Iubirea altruistă, pe cel ce este vrednic
De eterna-mpărăţie cu eternele-i valori.
Am preţuit cu zel nestins chemarea
Şi părtăşia fraţilor de-acelaşi crez
Care mi-au auzit şi mărturia-la botez
Rugându-se să-mi pot trăi încredinţarea.
Să-mi pară rău c-am părăsit păcatul
Şi viaţa de plăceri şi de senzaţii?
Şi umbletul ce-l au doar disperaţii
Şi traiul ce-l inspiră Necuratul?
Să-mi pară rău că am lăsat în urmă
Pe cei ce mă ghidau spre faliment?
Şi mă-ndemnau să strig mai vehement
In contra celor din cereasca turmă?
Să-mi pară rău c-am răspândit Cuvântul
C-o pasiune ce nu se poate stinge?
Că-l am ca Domn pe Cel ce mă atinge
Şi îmi alină plânsul şi îmi sporeşte-avântul?
Să-mi pară rău? O, nicidecum! Ci ne-ncetat
Voi scoate din potirul inimii recunoştinţă
Şi chiar de-oi trece prin foc şi suferinţă
Te-oi preamări, Isus, că m-ai răscumpărat.
Nicicând n-oi regreta iubit Mântuitor
Că te-am urmat şi te-am slujit smerit
De eşecuri şi de înfrângeri m-ai ferit
Şi-n Tine sunt mai mult decât biruitor.
George Cornici/August 2005