Va fi cîndva o vreme cînd dulcele de-amar,
Pe veci se vor desparte cu netrecut hotar.
Lumina de-ntuneric şi binele de rău,
Deplin le va desparte un larg şi veşnic hău.
Atunci va fi şi răul şi binele deplin,
Cîntarea doar cîntare, iar chinul numai chin.
Lumina doar lumină, iar noaptea numai ea
Şi orice om în locul ales pe cînd trăia.
Da, undeva, în spaţiu, exist-aevea loc,
În care-i veşnic beznă şi scrîşnete şi foc.
De-acolo Fericita Prezentă s-a retras
Şi-un loc etern de chinuri şi blestem a rămas-
Porţi veşnice acopăr prăpastia de fum,
În care-s veşnic flăcări, dar niciodată scrum
Împrejmuit cu spaţiu nemărginit şi mut
Uitat va arde răul în Răul absolut.
Dar undeva există aevea Locul sfînt
În care Fericirea şi Harul veşnic sînt,
Acolo tot ce-i bine şi vrednic şi frumos,
Din veci spre veci va curge mai dulce, prin Hristos
Acolo toţi ce după Hristos au mers, trăind,
Gusta-vor strălucirea, etern, întinerind...
Mai vrednice-s aceste cuvinte să le crezi,
Că-s mai adevărate ca tot ce-atingi şi vezi,
Cutremură-ţi fiinţa şi-alege cu-nţeles,
Cînd vei vedea aevea, va fi tîrziu de-ales.