Mă bucur în Domnul, şi sufletul meu
Înalţă cântările spre Dumnezeu.
Căci El m-a-mbrăcat cu podoaba iubirii,
Misurea splendorilor şi-a mântuirii.
Mă bucur în Domnul, chiar orice-ar veni,
Căci nimeni de El nu mă va despărţi.
A pus peste mine cu mâna-I de Tată,
Mantaua de cinste şi har nepătată.
Mă bucur în Domnul, căci m-a-ncoronat
Cu mitra de mire şi de împărat.
Mi-a pus o cunună blagoslovită,
Pe cap diadema cea neveştejită.
Mă bucur în Domnul, în El ştiu că sunt,
Pecetea neştearsă de sfânt legământ.
Oriunde mă duce, la rău şi la bine,
Eu am promisiunea că stă lângă mine.
Mă bucur în Domnul, căci Domnul m-a uns
Şi harul Său mare îmi este de-ajuns.
In loc de cenuşă, în loc de pustie.
Im dă Osanalele de bucurie.