Motto:
“.. sufletul nostru va avea de ce să se felicite, când eliberat din acest întuneric, va vedea strălucirea nu cu o vedere slabă, ci va primi întreaga lumină şi va fi redat cerului, căruia îi aparţine... ” (Seneca)
Află că sufletul este acel care stă pe car,
Corpu-i carul, colivia care ai primit în dar
Vizitiu-i intelectul ce ţie-e dat să treci pârâul
Mintea ta să şti că este în limbajul nostru - frâul -.
Simţurile, ele sunt caii care te poartă în zbor,
Obiectul nu-i altceva, se numeşte drumuşor
Mai presus, nimic în lume ca şi suflet nu-i găsi
El este forma supremă, trăieşte de vei muri.
Mulţi de el nu pot s-audă, n-au cuvinte a le drege
De au auzit de suflet, totuşi nu-l pot a înţelege
De înţelegi suflet că este pe vecie-n lume dat
Statornic în trecătoare, nu mai eşti un întristat.
Sufletul mare şi sfânt, coborâtu-ţi-a în vine
Să cunoşti mai din-aproape, lucruri veşnice, divine
Substanţă-i ce dă viaţă, sfântă legătura a sta
Nedespărţit a fi omul chiar de originea sa….
Sufletul el stăpâneşte trecutul şi ce va fi
Natura-i în astă lume ea nu se poate privi
E stăpânul fericirii, veşnic care-i pus în noi
Lumină nepieritoare, din creaţie altoi