Neclintită-i veşnicia.
Domnul şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse?
Şarpele tot dă târcoale
Conştiinţei, s-o răscoale —
Şi necazul, ca o ceaţă,
Muşcă din întâia viaţă.
Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălţimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.
Unde să-ţi apleci, zdrobită,
Inima nepocăită?
O lumină tristă-mbracă
Om şi ţarină săracă...