Puiul

Trist
Şi singur în gaoace,
Puiul galben, auriu,
A simţit într-un tîrziu,
Că-i stingher,
Că n-are pace.
A simţit că lumea lui,
Tot mai strîmtă,
Nuu ştiu cum,
Se face..
"Ce-o fi asta?"
Se gîndi
"Cum de m-a ajuns năpasta
Să trăiesc într-o mărgică,
Într-o casă,
Tot mai strîmtă,
Tot mai mică?"
Să nu pot să-mi aflu loc,
Nici pe faţă,
Nici pe spate,
Şi să-mi crească,
Dupa toate,
Uite,
Ce nătîng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă,
Eu cu ciocul,
Ca un prost"...
Însă ciocul ce s-audă?
Bate-n dreapta,
Cade-n stînga
Si-mi atîrnă,
Ca o bîrnă
Fără rost.
Mi-au ieşit si doi ochi mici
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pîntec,
La picioare,
Se făcură nişte ghiare,
Lungi, cu vîrfu-ncovoiat,
Simt că-n pîntec mi-au intrat...
Doamne, pentru ce mi-ai dat
Daruri care-mi sînt povară?
Şi,
Lăsat pe partea stîngă,
A-nceput uşor să plîngă
Puiul.
Pentru-ntîia oară...
Dar deodată,
În găoc,
Bate cineva de-afară:
Cioc,! Cioc! Cioc!
Inima în pui se zbate,
Se-nfioară,
Cine?...
Oare cine bate ?....
Şi e-un tremur ca de-o vrajă
A bătut si puiu-n coajă
Uite!
Sub ciocănituri solide,
Se deschide o fereastră!
Doamne, ce privelişte măiastră!
Şi apoi, uite-acuma loc,
Unde poate să alerge,
Să se joace,
Să se culce...
Şi un glas atît de dulce,
Glas de mamă,
- Andantino...
Iată,
Îi vorbeşte,
Vino:
Şi, prin coaja de ruine,
A sărit degrabă puiul
Din bîrlogul vieţii vechi,
O, acum cît e de bine,
Să ai ochi,
Să ai urechi,
Ce frumoasă e lumina!
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
"Şi asta ce-i?"
"Un fir de iarbă"
"Iar acolo?..."
"E grădina"
Şi-nălţînd privirea-n soare,
Puiul,
Suflet de pripas,
A bătut din aripioare,
Şi-a făcut întîiul pas.
Iar apoi,
Dup-o clipită,
A zărit lîng-un arbust,
O grăuntă rumenită
Mmmm!
Da bună e la gust!
Şi colea o gîză mică
Pe un fir de busuioc
Doamne,
Ciocuşorul, totuşi,
Nu e...
Nu e rău deloc!
Dar aici, în noua ţară,
Ce s-ar fi făcut el oare,
Fără aripi,
Fără ghiare,
Fără vechea lui povară,
Din căsuţa cea sihastră,
Bietul pui?...
Fraţii mei,
Povestea lui,
Nu-i decît povestea noastră,
Cinste,
Curăţie,
Milă,
Jertfă,
Inimă umilă,
Lacrimi grele,
Bunătate,
Şi suspine după stele,
Bine,
Dar acestea toate,
Ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
Cu răbdare
(Îndelungă....)
Să nu fugi după avere,
După nume,
Să iubeşti pe cel ce-i gata,
De-ar putea,
Să te sugrume,
Bine,
Dar acestea toate
Ce să faci cu ele-n lume?
Cînd sub soare
Are preţ,
Numai zîmbetul isteţ,
Numai vorbă îndrăzneaţă
Numai, paşii rari şi grei,
Numai mîna cu mănuşa,
Care trage la cenusă,
De la toţi,
Pe turta ei,
Da,
Cînd viaţa e-o berbuncă
Unde toţi străbat răscrucea
Şi în calea ta aruncă,
Spini şi cioburi fără număr
Tu....
Să-ţi iei în taină crucea
Şi s-o duci umil pe umăr...
Suspinînd discret,
Cuminte,
Sub scuipatul de ocara
O, Părinte
Creatorule-ndurat,
Oare pentru ce ne-ai dat
Daruri,
Care sînt povară?
Pentru ce?
Nu sţii?
Aşteaptă,
Vine-o clipă
Un soroc,
Cînd la marginile lumii
Cineva din cer va bate...
Cioc! Cioc! Cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
Se va face o fereastră
Către lumea cea măiastră
Şi atunci,
Frate,
Cît va fi de bine,
Să ai pieptul cu suspine
Să ai umerii cu cruce,
Să ai tîmplele cu spini,
Să ai faţa toată plină,
De a lacrimilor salbe
Doamne,
Căci acestea toate,
Se vor face aripi albe
Şi tunica de lumină,
Şi cununa de rubini,
Şi toiag de-mpărăţire,
Care ştie lumi să-nfrunte
(După cum Isus ne-a spus!)
Cînd ne va sclipi pe frunte,
Numele etern: Isus!