O, cînd mă-ndemni sa cînt din nou,
Punîndu-mi harfa-n mînă,
Cerescul slăvilor ecou,
Spre-al Tău locaş mă mînă.
Cu ochii duşi mă-nalţ pe zări,
Şi taine mă încîntă,
Izvorul veşnicei cîntări,
Cu unda-i mă-nveşmîntă.
Aud cum cîntă strălucind
Lumina feţei Tale,
Cum ceruri după ceruri prind
Acordurile Sale.
Ascult uitat şi strîng să ţin
Lumini şi frumuseţe,
Ce-n coruri după coruri vin
Şi trec în mii de feţe ...
Dar cînd mă-ntorc şi-ncerc s-adun
Tot ce-am păstrat din soare,
Vai, sărăcia care-o spun,
Mă-nfrînge şi mă doare.