La munte, deal, cîmpie, sînt brazde răsturnate,
Ogoarele v-aşteaptă în cînt de primăvară,
Din glia împietrită făcutu-s-a prin ţară
Atîta dor şi sete de inimi tulburate.
Oriunde calci cu pasul e loc de semănare,
Atîţia spini şi pietre au fost de plug sfărmate,
Chemarea la vlaţă tot creşte cît o mare,
Pe urmele durerii, spre-o lume-nzbuciumare.
V-aşteaptă mii şi sute de inime zdrobite,
Cu răni ce ard şi leacul îl caută la noi,
Purtaţi cu voi nădejdea-n puteri nebiruite,
Iar drumul greu ce-l faceţi e cu Isus acum.
Stindardul să nu-l lasaţi din mînă,
Purtaţi a Evangheliei chemări la veşnicie,
Pe unde-i drumul vostru, om să nu ramînă,
Nebiruit de focul ce cîntă bucuria.
Orice-ar veni: urgie, năpraznica furtună,
Nimic nu poate-ntoarce a vieţii primăvară,
Cu clocote tresaltă izvor de veste bună,
Sub razele de aur, minuni o să răsară.
La snopi cînd secerisul sosi-va pe ogoare,
Vom fi cu toţi şi îngeri şi sfinţii miliarde
Atunci o să se-arate al nemuririi soare,
Did cerul şi pămîntul în vîlvătăi vor arde.
Atunci, trudiţii vieţii cînta-vor Imn de aur,
Şi Domnu-o să ne fie, pe veci de veci tezaur.