Un om avea doi feciori
Ce păreau ascultători
De părinţi, fraţi şi surori
ŞI FRUMOŞI CA NIŞTE FLORI
Tatăl mult îi admira
Şi întruna-i lăuda
Poate că şi merita
Să zică de ei aşa
Dar într-o zi oarecare
Se-adresă celui mai mare
În vie am o lucrare
Fă-o te rog cu ardoare
,,Nu vreau", fu răspunsul lui
Spre uimirea tatălui
De schimbarea fiului
În privinţa lucrului
Tatăl plecă întristat
Dar fiul s-a deşteptat
CE A SPUS a regretat
Şi la lucru a plecat
Tatăl încă având crize
Pe al doilea-l trimise
Mă duc tată el îi zise
Dar nu făcu cum promise
Acum se naşte-ntrebare
Despre fiii din lucrare
Voia tatălui la care
S-a făcut în astă stare?
Indiferent ce ve-ţi spune
Dumnezeu vrea să ne-ndrume
Şi zice la-ntreagă lume
O expresie anume
-DA- al vostru -DA- să fie
De acum până-n vecie
El va fi ca mărturie
Că aveţi o stare vie
-NU- la fel -NU să răsune
Cât timp ve-ţi trăi în lume
Ca şi alţii să se-adune
Să primească un nou nume.
Ce peste acestea trece
De la Diavolul purcede
Dar Tatăl din ceruri vede
Merită pe El a-l crede.
Deci a voastră cuvântare
Să fie dreasă cu sare
Şi cu har, cu îndurare
Căci răsplata va fi mare.
Amin