Mînia mea nerăstignită,
Mă biruieşte uneori,
Oricît ar fi de-ndreptăţită,
Mă jefuieste de comori.
Şi-atunci vii Doamne, Tu cu harul
Croindu-mi căi de izbăviri,
Păşind măreţ peste hotarul
Nerăstignitei mele firi.
Statornic cînd Te văd pe Tine,
Cum nu ţii seama de greşeli,
Îmi umplu faţa de ruşine,
Cînd Tu în harul Tău mă speli.
O, pururi am nevoie Doamne,
Să fiu albit în jertfa Ta,
Greseala mea mai mult Te-ndeamnă,
A mă iubi, a mă ierta.
Rămîne veşnic adevărul,
Cuvîntului ce-ai spus cîndva,
"Nu trebuie decît piciorul,
Să-şl spele cel ce s-a scăldat".
Ce la-ndemînă-ţi este apa,
Te-apleci peste greşeala mea,
Să-mi iei cu simplitate talpa,
Spălînd tot praful de pe ea.
Tu ştii că din al vieţii umblet,
La Tine-am să mă-ntorc murdar,
"Nu e nimic" îmi spui c-un zîmbet,
"Bine că vii la Mine iar".