Nu spune făptuind păcatul
C-ai fost silit să-l făptuieşti,
Căci nimeni nu te poate face
Să-l faci atunci cînd nu voieşti.
Oricît de crîncen-ar fi sila
Cu orice ar ameninţa,
Tot nu poţi birui voinţa
Să faci ce-ntr-adevăr n-ai vrea.
Chiar ţinta cea mai slabă
Ajunge de nebiruit,
Cînd hotărît-ai legamîntul,
Sa-l ţii pînă la sfîrşit.
De-aceea dacă-ţi calci nădejdea
Şi-ţi uiţi iubirea cea dintîi,
În vecii vecilor tu singur,
De asta vinovat rămîi.
Căci dac-ai săvirşit păcatul
Fiindc-ai vrut l-ai săvîrşit,
Căci nu e om să te silească
Să faci ce tu n-ai plănuit.
Cînd vrei să-ţi aperi curăţia
O aperi pîna la mormînt,
Îţi dai averea şi viaţa,
Dar nu-ţi dai sfîntul legămînt.