Casa de jale

Multă lume nu-nţelege când Cuvântul Sfânt ne spune
Dacă vreţi să fiţi cu Domnul în această neagră lume...
Mai bine să căutaţi casa unde este jale
Decât alta de petreceri întâlnită des pe cale!

Motivaţia e clară. La petreceri uiţi de Cer
Şi faci lucruri păcătoase la un loc cu cei ce pier
Pe când în casa de jale, tot ce vezi îţi aminteşte
Chiar de Făcătorul Tău ce te vrea şi te doreşte.

Şi chiar de trupul e trist sufletul se-nviorează
Căci şi gândul e la Cer şi-n tăcere meditează
Vezi cum unul câte unul oamenii trec şi se duc
Şi astfel te întrebi singur: Dar eu ce cale s-apuc?

Calea bună e doar una şi are un scop precis
Dacă vrei să mergi pe ea vei ajunge-n Paradis!
Ea e ,,Calea cea îngustă" şi puţini se duc pe ea
Dar la capăt e cununa, când în Ceruri vei intra.

Ca şi pe calea îngustă la locul îndoliat
Lumea nu e numeroasă ci un grup mai limitat
Arătând că încă-odată n-ascultăm de Făcător
Ci suntem conduşi de fire şi de pofta ochilor!

Familia-n doliată are mare mângâiere
Dacă cel plecat la Domnul a trăit în a Lui vrere
Căci Cuvântul ne promite: „Ferice va fi de-acum
De acei ce mor în Domnul şi vor fi pe al Său drum!"

Ei trec din moarte la viaţă, în eterna fericire
Unde vor primi răsplata şi cununa de mărire
Unde Isus din-nainte un loc sfânt le-a pregătit
Unde-s numai bucurii ce ţin până-n infinit.

Cuvântul azi ne îndeamnă... Să grăbim spre Locul Sfânt
Să lăsăm tot ce-i păcat şi neclar pe-acest pământ
Să fim siguri de salvare şi convinşi că la sfârşit
Şi noi vom intra în slavă, primind locul pregătit.

Pentru astfel de fiinţe despărţirea-i temporară
Raportat la viaţa scurtă, tristă, rece şi amară
Care-i doar ca o suflare, ca un fir de floricea
Apare în zori de zi iar apoi se va usca!

Dar aşa în starea asta trebuie ca cei rămaşi
Să se împace cu Domnul, să fie a Lui urmaşi
Atunci speranţa-ntâlnirii devine realitate
Căci Cerul îl vrem cu toţi... Şi de El să avem parte.

_ Dar tristeţe, tânguire este când cel ce-a plecat
N-a fost credincios lui Isus şi pe El nu l-a urmat
Aici nu mai e nădejde ci oftat prelung şi greu
Căci ajunge în Gheenă, despărţit de Dumnezeu

Indiferent ce relaţii ai avut cu-acea fiinţă
Cunoscându-i vieţuirea, anulezi orice dorinţă
Căci nimeni nu vrea s-ajungă în acel loc dureros
Dar în care va ajunge: Păcătosul neîntors!

Tuturor celor de faţă trag semnalul de alarmă
Să vă gândiţi serios la ce Domnul ne îndeamnă
Până încă eşti în viaţă caută-L pe Dumnezeu
Care vrea să te salveze, să te scape de cel Rău.

Însă El are un timp când doreşte să-i urmezi
Timpul se numeşte _ ASTăZI _ când în El poţi să te-ncrezi
Căci _ MÎINE _ e un alt timp şi poate nu îl ajungi
Deci predă-te _ AZI _ deplin în braţul Său să te-arunci.

Dacă ceva doresc Doamne din toată fiinţa mea
Este ca în clipa asta să vin înaintea Ta
Şi te rog, pe toţi de-aici să ne faci ai Tăi copii
Mântuiţi pentru vecie, acceptându-ne ca fii.

Şi cu cei ce ne-au fost dragi, dar au plecat înainte
Să avem o revedere pe meleagurile sfinte
Iar apoi o veşnicie în Împărăţia Ta
Să-ţi dăm Slavă şi Mărire, în veci a Te onora.
Amin