Cînd ajungi să-ţi fii tu singur o povară,
Cînd dureri de ne-nţeles te-apasă greu,
Cînd pe crengi sînt numai flori de primăvară,
Iar în suflet frunze moarte cad mereu,
Cînd spre tainice urzeli ce se destramă
Rătăceşti ca un pescar dezamăgit,
N-auzi tu un glas de Tată cum te cheamă,
N-auzi suspinul veănicei iubiri?
Întoarce-te la Domnul,
Aşa cum eşti, cu zdrenţe rupte şi poveri,
Întoarce-te la Domnul,
Un cuget nou şi-o altă inimă să-i ceri.
Întoarce-te la Domnul,
La pieptul Lui să înţelegi cît te-a iubit,
Pe rănile eterne vei plînge fericit,
Întoarce-te la Domnul, copile rătăcit...
Ca-ntr-un joc legîndu-ţi ochii cu-o năframă
Alergi să prinzi minciuna vreunui vis,
Dar opreşte-te din drum si-ţi vei da seama,
Paşii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis.
În zadar priveşti năluca fericirii,
În zadar apuci cu pumnii amîndoi,
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
Obosit, cu ochii plînşi, cu pumnii goi.
Nu mai sta, ci-ntoarce-te azi cu grăbire,
Căci prin mila Lui, la El te va primi,
Obosit de a ta lungă rătăcire,
Pe-al Său braţ puternic te vei odihni,
Iar în ochi Îl vei privi si-ţi vei aduce,
Azi aminte că au plîns cîndva cu-amar,
Cînd lovit de zeci de bice lîngă cruce,
Urca Domnul, pentru tine, la Calvar.