Se-aşează lin ca fulgul de nea
Mantia serii ce-ncepe de-acum.
Mi-e gândul fugar la fapte şi scrum,
La capre şi oi,
Dar... şi la ziua de-apoi.
Mă plec pe genunchiul trudit
Cercând să găsesc un cuvânt potrivit
Ce să-ţi spun astă seară.
Sunt necăjit că mia de griji ce-mi fac iar cu ochiul
Nu-mi lasă nici astăzi măcar un răgaz
Să stau să vorbesc doar o clipă cu tine,
Despre acea pace lipsă din mine.
Aş vrea atâtea să-şi spun,
Aş avea atâtea să-ţi cer
Şi totuşi mă tem
Să nu pleci cumva de la mine.
Te rog, rămâi seara asta aici
Căci vreau să mă-nveţi cum s-ascult
Mai întâi de glasul Tău blând şi subţire,
De caldu-Ţi cuvânt ce-l ai pregătit
Pentru orice om obosit.
Vreau să te rog să-Ţi pleci ochiul spre mine,
Spre acest corp de lut năruit,
Spre umbra ce seamănă
Cu făptura de-odat a mâinilor tale
Şi să-mi oferi iertare.
Ajută Doamne neputinţei mele
Şi dă-mi tăria Duhului Tău,
Fă-mă să plec în ţărână mândria eului meu,
Şi s-o îngrop acolo.
Trezeşte din mine tot ce e bun şi uitat,
Tot ce-ai sădit frumos şi curat,
Iar eu am lăsat la uscat
Cu indiferenţă.
Doamne, din multele minuni ce făcuta-i în lume
Te rog în genunchi să-mi oferi doar una şi mie,
Să umpli Tu aceea lipsă din mine
Cu ceea ce şti că-i mai bine.